Legenda Văii Miții

Valea Miții este cartier al Zalăului în partea de nord a orașului, așezare ce figura în trecut drept cătun. Puțini zălăuani știu însă că în legătură cu etimologia numelui există o baladă care povestește cum a luat naștere zona rurală. Despre baladă aflăm amănunte în lucrarea semnată de Gheorghe Chende Roman, “Dicționar etimologic al localităților din județul Sălaj”.
 Balada spune că în zona unde este așezată acum Valea Miții a locuit pe vremuri o fată frumoasă pe care o chema Mița. Fata s-a măritat după un flăcău pe care-l iubea foarte mult. Dar a venit războiul și bărbatul a fost nevoit să plece pe front, de unde nu s-a mai întors. Mița l-a plâns atât de mult, încât din lacrimile ei s-a făcut la început un pârâu, apoi o vale, pe malul căreia au crescut sălcii plângătoare. Valea a primit numele femeii necăjite care și-a pierdut bărbatul și, astfel, zona a rămas cunoscută drept Valea Miții.
 Referitor la numele de Mița, aceeași sursă spune că Mița este un nume de alint, obținut prin prescurtare de la Efimița, care la rândul său derivă din Eufemia. stop_coloana Eufemia reproduce numele Euphemia, întâlnit în operele anticilor greci Hesiod, Homer, Tucidide. Se crede că este un nume mitologic, Euphemia având ca părinți pe Poseidon și Europa. Sunt însă și alte surse care consideră că numele de Euphemia derivă chiar din denumirea lui Zeus. Numele s-a compus din grecescul “eu”, care înseamnă “bine” și “pheme”, care înseamnă vorbire.
 Ca termen comun, grecescul Euphemia era folosit în limbajul religios precreștin pentru a desemna tăcerea care urma după împlinirea libațiilor, adică vărsarea unei cupe de vin sau lapte în cinstea zeilor, după ce cineva și-a înmuiat buzele în ea. Numele mai este asemănat cu neologismul eufemism, care semnifică “a vorbi frumos”. Vechiul termen păgân a fost preluat de creștini cu sens schimbat pentru a denumi mulțumirea adresată lui Dumnezeu.