Elevii de la şcoala din Pustă dau dovadă că sunt dispuşi şi pot să inveţe carte
După ce au reuşit să obţină un grad de promovare de 58,33 la sută la simularea Evaluării Naţionale la matematică – mai mare decât la orice şcoală din Zalău -, elevii de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Pustă Şimleu Silvaniei dovedesc aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. Dovadă sunt premiile pe care le-au obţinut la Concursul Naţional „Toamna – un cântec în culoare” şi la Cupa 8 Martie Şah. Este vorba de premiul I obţinut de Andrei Ciurar, îndrumat de învăţătoarea Iambor Alexandra-Maria, premiul I obţinut de Emanuel Rostaş, îndrumat de învăţătoarea Butcovan Mărioara – ambele premii la Concursul Naţional „Toamna – un cântec în culoare”, precum şi de premiul al III-lea obţinut de elevul Ciurar Augustin Beniamin, îndrumat de profesor Pop Lucian Bogdan, la Cupa 8 Martie Şah. Chiar dacă nu e vorba de olimpiade naţionale, rezultatele obţinute până acum denotă faptul că elevii din comunitatea romă din Pustă dau dovadă că sunt şi dornici să înveţe.
La proba de matematică de la Evaluarea Naţională au avut procent de promovare dublul mediei pe judeţ
Şcoala Gimnazială Nr. 1 Pustă, cu 58,33 la sută grad de promovare la matematică la Evaluarea Naţională, a reuşit să ocupe locul IV pe judeţ în topul şcolilor cu grad ridicat de promovare la matematică, clasându-se peste toate şcolile din Zalău. Directoarea şco-lii, Petria Maghiar, a explicat pentru Graiul Sălajului că elevii nu au luat note de 9 sau 10, dar important e că au luat note de trecere în proporţie mare.
De menţionat este faptul că procentul mediu de promovare la simularea Evaluării Naţionale la matematică a fost, la nivelul judeţului, puţin peste 30 la sută (30,24 la sută), ceea ce înseamnă că Şcoala din Pustă a avut procent de promovare aproape dublu decât media judeţului. La nivel de judeţ, cei mai mulţi elevi nu au obţinut nici măcar nota 4. Aproape 600 de elevi au luat note între 2 şi 2,99. Circa 400 de elevi au obţinut note între 3 şi 3,99. Note între 1 şi 1,99 au obţinut 277 de elevi, iar 246 de elevi au obţinut note între 4 şi 4,99. Note de trecere au reuşit să obţină 664 de elevi din cei 2.196 prezenţi. stop_coloana
Elevii din Pustă se pregătesc pentru Târgul de Paşte
Elevii de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Pustă se pregătesc acum pentru Târgul de Paşte, care va avea loc în Săptămâna Mare. Din cele transmise de directoarea şcolii, în cadrul acestui târg va avea loc o expoziţie cu vânzarea de obiecte confecţionate de elevi, iar banii adunaţi din vânzarea obiectelor vor fi donaţi în scop caritabil, cel mai probabil Spitalului Orăşenesc din Şimleu.
Şcoala Gimnazială nr. 1 Pustă din Şimleu Silvaniei are în prezent 374 de elevi, toţi de etnie romă. Şcoala a fost înfiinţată ca şcoală cu personalitate juridică începând cu anul şcolar 2006 – 2007, la început numindu-se Şcoala Gimnazială Pustă 2, iar începând cu anul şcolar 2012 – 2013 are actuala denumire.
Până în anul 2006 şcoala a fost arondată şcolii Gimnaziale Nr.1 Şimleu Silvaniei ca unitate de învăţământ primar de mai bine de 40 de ani. În anul 2004 s-a început construcţia unei noi şcoli, care să vină în sprijinul comunităţii de romi. Astfel a luat fiinţă şcoala de azi. Este o şcoală modernă cu două corpuri de clădire şi o anexă, care cuprinde 10 săli de clasă, două laboratoare (de informatică şi chimie – fi-zică – biologie), un cabinet de limba şi litera-tura română şi un ca-binet de limbi moderne.
Începând cu anul şcolar 2012 – 2013, Şcoala Gimnazială nr. 1 Pustă are două clase pregătitoare.
