Povestea tristă a sălăjenilor care pleacă la muncă in străinătate

57 de sălăjeni au vrut anul trecut să se angajeze legal în străinătate.  Restul până la 30.000 sunt „turiști” peste hotare, unde lucrează la negru

Aproximativ 30.000 de sălăjeni lucrează peste hotare. Cifra nu e oficială, deoarece nimeni nu știe, oficial, câți români sunt plecați peste hotare, din pricină că aproape toți cei care pleacă merg să lucreze la negru. Din datele Comisiei Europene (CE) reiese că peste șapte milioane de cetățeni europeni muncesc în alt stat decât cel de baștină. Dintre aceștia, cei mai mulți sunt români. Conform Institutului Național de Statistică, populația stabilă a României la începutul anului 2014 era estimată la 19.631.292 de persoane. 6,75 la sută din populația României lucra în străinătate. Reducând acest număr și la județul nostru, aflăm că apro-ximativ 14.700 de sălăjeni lucrează peste granițe. Toate acestea sunt date statistice care se bazează pe înregistrări oficiale. Sunt estimări care arată că numărul românilor plecați să muncească în străinătate se ridică la peste trei milioane, adică mai mult decât dublu față de ce a anunțat CE. Cu alte cuvinte, și numărul sălăjenilor ar puea fi dublu, ridicându-se la peste 30.000 care lucrează în altă țară.

Majoritatea celor care pleacă în străinătate pleacă la risc. Fie le sunt promise locuri de muncă pe când ajung, fie speră să găsească ceva la negrub ca să trimită bani să-și ajute familia cu traiul zilnic. Nu e ușor să-ți lași casa, mai ales dacă o faci obligat de împrejurări. Ne-o confirmă mai mulți sălăjeni, prin poveștile lor. O tânără de 26 de ani ne-a povestit cum a plecat în Spania cu promisiunea că-și va găsi de lucru ca profesoară de limba engleză. S-a întors după doi ani în care a lucrat la negru sau pe câmp, iar spaniolii i-au refuzat ei și soțului dreptul de a-și cumpăra o căsuță la țară.

„Am plecat în Spania, în zona Galiciei (deasupra Portugaliei – n.r.) împreună cu soțul meu în vara lui 2011, la puțin timp după ce ne-am căsătorit. Aveam rude acolo care ne-au spus că ne pot găzdui în casa unde stăteau ei. Am fost încurajată să mă duc, deoarece se căutau profesori de limba engleză, în special străini, pentru că spaniolii vorbesc prost engleza. Cum terminasem Facultatea de Litere, Engleză – Franceză, și aveam și modulul pedagogic de trei ani făcut, nu am stat pe gânduri. Perspectiva unui salariu de profesor debutant în țară nu era tocmai bună. Știam că nu aveam cum să mă angajez în Spania de cum ajungeam, dar eram încrezătoare. Primul pas a fost să-mi fac rezidența, ca să pot să mă angajez cu forme legale. Dar ia loc de muncă de unde nu-i. Un an de zile nu aveam voie să lucrez, din cauză că pentru români. Mi-am spus că în anul acela o să încerc să fac un curs de spaniolă, pentru că nu aveam diplomă pentru această limbă. La Institutul de Limbi mi s-a spus că nu au cursuri de spaniolă, doar de limba galegă. Am ales să fac galega, deși nu mi se părea normal ca spaniola, limba oficială, să nu ajungă. Dar așa e în Spania, provinciile, cum e Galicia, își impun limba și spaniola trece pe locul al doilea. Însă când m-am interesat de post pentru profesor mie mi-au cerut limba galegă nivel 4, adică avansat, nivel pe care puțini galegi îl au. Dacă eram din Marea Britanie nici nu se punea problema așa. Știu un caz unde condiția cerută a fost să vorbească permanent în engleză și atât. Însă pentru mine nu a fost așa ușor, deși puteam dovedi cu studii cu tot că sunt competentă să predau și să comunic în engleză. Am renunțat repede să mai caut posturi de profesor, pentru că nu aveam cum să învăț galega la nivel avansat într-un an, mai ales că trebuia să fac naveta 30 de kilometri pentru cursuri și era costisitor. Așa că am început să lucrez la negru, fie în câmp, fie să fac curățenie, urmând să studiez galega când puteam, de una singură.
Stăteam într-un sat, în casa unei bătrâne. Ca să nu plătim chirie, munceam și eu și cei din fa-milie la plantațiile de vie ale bătrânei și ne plătea pe oră cu 2 – 3 euro mai puțin decât în mod normal. De multe ori a fost singura sursă de venit. Însă bătrâna era cu toane, nu plătea mereu la timp, dădea banii în rate și mereu găsea câte ceva ce nu-i convenea. E drept că ne permitea să stăm în casa de care ar fi trebuit ea să aibă grijă, dar să nu vă închipuiți că era un lux. Era o casă veche, în care nu mai locuise nimeni de ani de zile. Nu avea baie, doar un veceu de țară în grădina din spate. Accesul la casă a fost blocat de spini și ierburi crescute la peste un metru și, înainte să ne mutăm, locuiau liliecii în ea. Femeia avea trei plantații de vii măricele. Nu era tot timpul de lucru la ele, dar când munceam, munceam din greu, mai ales când era vorba de cules strugurii. Am mai făcut și curățenie pe unde apucam. Nu a fost ușor. După un an ne-am mutat în alt sat, unde speram că vom avea mai mult de muncă, deoarece vara veneau mexicanii în concediu. Mai bine din jumătate de sat era alcătuit din case mari, vile de lux. Dar criza i-a afectat și pe mexicani și au venit cu servitoarele după ei, nu au mai avut nevoie de femei din sat pentru curățenie. Am ajuns să lucrez pe internet, să câștig un ban în plus. Dar după doi ani în care am tot căutat locuri de muncă legale, am renunțat. stop_coloana
Nu ne-a fost ușor să plecăm de acasă. Soțul mai fusese plecat înainte, dar pentru mine a fost o decize grea. Mi-am lăsat familia și prietenii pe promisiunea unui trai mai bun, dar până la urmă am rămas cu promisiunea. Ești greu acceptat de spanioli din cauză că ești român. Degeaba le demonstrezi că știi meserie, că nu ești acolo ca să cerșești; nici nu vor să audă. Sunt puțini cei care te acceptă și văd dincolo de faptul că ești român. Am fost dispuși să luptăm în continuare pentru un trai bun în Spania, dar am renunțat în momentul în care am vrut să ne luăm o căsuță în satul unde ne mutasem. Proprietara a fost dispusă să ne vândă în rate, mai ales că era o casă mai veche și avea nevoie de renovare. Dar ne bucuram că urma să avem locul nostru și chiar ne gândeam să ne deschidem o mică afacere, pentru că erau programe pentru tineri prin care pri-meau bani să-și deschidă afacerea. După câteva zile am aflat că cei care locuiau pe lângă casa ce o doream să o cumpărăm nu ne voiau acolo; doar pentru că eram români. Nu ne cunoșteau, dar gândul că aveau să locuiască lângă ei români nu le convenea. Au convins-o pe proprietară să nu ne mai vândă. Aceasta a fost cireașa de pe tort, motivul decisiv de a ne întoarce în România.
Nu a fost ușor să ne întoarcem nici acasă, în- tr-o țară unde totul e instabil, mai ales că ne obișnuisem cu sistemul spaniol, aveam medic de familie, eram înscriși în sistemul social și începeam deja să ne facem legături. Nu primeam ajutor de la statul spaniol, dar lucrurile începeau să o ia spre mai bine. Dacă nu ați stat mai mulți ani în străinătate și după să vă întoarceți, nu știți impactul pe care-l are întoarcerea. Se bucură familia și prietenii, dar nu ai de lucru, trebuie să plătești din urmă pentru sănătate, să te reintegrezi într-un sistem de care sperai că ai scăpat”.

EURES este o soluție, dar șansele să fii selectat sunt foarte slabe

În cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj sunt oferite persoanelor interesate informații despre locurile de muncă vacante din spațiul Uniunii Europene, ne transmit reprezentații AJOFM Sălaj.
În anul 2014, în cadrul AJOFM Sălaj au fost informate și îndrumate asupra ofertei de muncă disponibile în spațiul european, respectiv a ofertelor de pe portalul EURES, precum și a condițiilor de muncă și de viață din Spațiul European, un număr de 57 de persoane, potrivit AJOFM Sălaj. Din cele 57 de persoane informate cu privire la locurile de muncă vacante disponibile prin rețeaua EURES, majoritatea sunt cu calificare primară, gimnazială sau profesională și provin din categoria de vârstă 26 – 35 de ani.
„Din activitatea desfășurată a rezultat că principalele obstacole în calea mobilității lucrătorilor români în spațiul european sunt necunoașterea limbii străine de circulație europeană solicitată de angajator”, spun reprezentanții AJOFM Sălaj.
Sunt puțini, după cum se poate vedea, cei care doresc să meargă cu forme legale. Sunt și mai puțini care reușesc. Chiar dacă ai studii superioare, când mergi peste hotare majoritatea o iau de jos sau se angajează la negru în agricultură sau construcții. Mulți sunt ca sălăjenii exploatați în lagăre de muncă cum este cel german de la Zeiskam, despre care am relatat pe larg în anii trecuți, experiențe îngrozitoare ale sălăjenilor care au vrut să câștige în euro. Li se promit locuri de muncă, dar ajung să lucreze pe bani de nimic, în condiții de sclavie, și de abia reușesc să strângă bani să se întoarcă acasă.
Cei care doresc să se informeze despre locurile de muncă din străinătate, condițiile ce trebuie îndeplinite, precum și ce trebuie să facă pentru a aplica la job pot accesa portalul EURES la adresa https://ec.europa.eu/eures/page/index
Prin portalul EURES aveți acces la informații relevante despre mobilitatea lucrătorilor, la funcționalități de căutare de locuri de muncă, precum și la o rețea de aproape 800 de consultanți EURES care sunt gata să vă ajute. De exemplu, selectând „Căutarea unui loc de muncă”, puteți accesa posturile vacante din 31 de țări europene, actualizate în timp real; înregistrându-vă gratuit în „My EURES” pentru solicitanții de locuri de muncă, vă puteți crea un CV pe care să îl puneți la dispoziția angajatorilor înregistrați și a consilierilor EURES care îi asistă pe angajatori în identificarea candidaților potriviți; accesând secțiunea „Condiții de viață și de muncă”, puteți să vă pregătiți mai bine și să fiți mai bine informat cu privire la situația locurilor de muncă și la condițiile de viață și de muncă dintr-o altă țară SEE.
Înființat în 1993, EURES este o rețea de cooperare între Comisia Europeană, serviciile publice de ocupare a forței de muncă din statele membre ale SEE (țările UE plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein) și alte organizații partenere. Elveția participă, de asemenea, la rețeaua EURES.