decembrie 5, 2025

Georgiana Pocol a avut primul album de muzică populară la doar 9 ani

imagine-articol0_44325

Suntem într-o campanie de prezentare a tinerilor artişti sălăjeni, extrem de talentaţi, care învaţă de la profesori şi artişti locali consacraţi, pentru a duce mai departe tradiţiile folclorului local. Cei pe care îi prezentăm săptămânal, sau parte dintre ei, se vor regăsi cu siguranţă, peste câţiva ani, pe marile scene ale muzicii populare româneşti. Este generaţia de folclorişti care vine din urmă, înarmaţi cu mult talent şi pasiune.


Tânăra interpretă Georgiana Pocol s-a născut pe 29 septembrie 1994, pe Valea Someşului, în oraşul Jibou. „Dacă eu sunt ce sunt azi, le-o datorez lor (bunicilor şi părinţilor – n.r). M-am bucurat de o copilărie de poveste, într-un oraş mic unde valorile morale şi spirituale încă nu s-au pierdut”, ne spune Georgiana.
Era în clasa a II-a când a debutat pe scenă, îndrumată de învăţătoarea ei, la competiţia judeţeană „Voces Primavera”. Juriul a fost impresionat de prestaţia ei, acordându-i premiul I. A fost un premiu de încurajare care a impulsionat-o să continue să cânte. Clubul Copiilor din Jibou i-a oferit această posibilitate, prin cursurile de muzică şi dans pe care le organizează cu profesori devotaţi. Ca toţi tinerii talentaţi, pasionaţi de folclor din Jibou, Georgiana a continuat să studieze şi să performeze ca solist vocal şi dansator într-o „mare familie”, cum îi spune ea Ansamblului „Cununa” al Clubului Copiilor, condus de profesorii Victor şi Veronica Pintea. „Lor le datorez în cea mai mare parte tot ceea ce am realizat în plan muzical. Domnul profesor Pintea a fost cel sub ochii căruia am făcut primii paşi în ceea ce urma să devină cariera mea artistică. Am făcut dansuri populare timp de 8 ani în cadrul ansamblului Cununa, cu care am avut turnee atât în ţară cât şi peste graniţe, în Bulgaria, Ungaria, Germania, Republica Moldova”, povesteşte Georgiana Pocol.
În paralel, tânăra solistă a studiat pianul la |coala Populară de Artă din Zalău. A ales să urmeze un liceu de muzică, Liceul Ioan Sima din Zalău. „Am colaborat şi cu ansamblul Porolissum din Zalău, având atunci ocazia să cânt pentru prima dată cu o orchestră profesionistă. Important este şi faptul că am lucrat o bună perioadă cu doamna profesoară Rodica Pop Seling, care m-a ajutat mult pe partea de tehnică vocală”. Acum este studentă stop_coloana la Cluj, specializarea Jurnalism, dar continuă să cânte, fiind membră a ansamblului „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor Cluj-Napoca. „Deocamdată sunt studentă la Jurnalism în anul II şi vreau să îmi formez o carieră frumoasă în televiziune, dar în sufletul meu se va afla mereu muzica, şi indiferent de ceea ce îmi va aduce viaţa, la muzică nu voi renunţa niciodată. Constat cu bucurie că exista tot mai mulţi tineri preocupaţi de păstrarea tradiţiilor. Generaţiile tinere promit să ducă mai departe ceea ce mari artişti din domeniul folclorului au cules din vatra satului şi au păstrat cu sfinţenie”, susţine Georgiana.

Pregăteşte al treilea album

La vârsta de doar 9 ani a scos primul album propriu de muzică populară, intitulat „Eu îs fată sălăjeană”, acompaniată de orchestra profesionistă Porolissum din Zalău. A urmat al doilea album de colinde, un an mai târziu.
„Melodiile pe care le cânt au fost fie culese din satele sălăjene, cu mult efort şi implicare, fie compuse de profesorii cu care am lucrat. De-a lungul anilor am înregistrat numeroase melodii pe care vreau ca în viitor să le adun într-un album”, mărturiseşte ea. Piesele ei s-au făcut auzite l-a posturi locale şi naţionale de televiziune, inclusiv la televiziunea naţională. Parcursul ei muzical a fost presărat cu multe colaborări cu orchestre celebre, dar şi cu multe premii şi trofee care i-au confirmat munca şi valoare în lumea cântecului popular.

Are o colecţie de costume populare

Pe orice scenă urcă, Georgiana Pocol promovează cântecul popular sălăjean şi portul tradiţional. „Am o colecţie frumoasă de costume populare pe care le-am primit cu mult drag de la diferiţi oameni din satele judeţului Sălaj. Mai mult decât atât, am reuşit să colecţionez costume populare din aproape toată ţara (Maramureş, Dobrogea, Moldova, Oltenia, Sibiu, Bihor, Banat)”, spune jiboanca.