decembrie 5, 2025

Marşul pentru Viaţă de la Zalău reuneşte trei biserici creştine de confesiuni diferite

imagine-articol0_44324

Zalăul se alătură anul acesta altor circa 60 de oraşe din România, care în 21 martie se vor uni pentru a promova viaţa prin manifestarea intitulată „Marş pentru Viaţă”. „Marşul pentru Viaţă” este un eveniment ce se organizează de peste 40 de ani în întreaga lume, dar şi în România din 2009. 

La Zalău, Marşul pentru Viaţă va începe sâmbătă, 21 martie, de la ora 11.00, pe traseul Sala Sporturilor – Piaţa Prefecturii.
Marşul pentru Viaţă îşi propune afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane, de la momentul concepţiei şi până la moartea naturală. De asemenea, marşul e menit să susţină familia tradiţională şi valorile acesteia, care sunt temelia unei societăţi solide şi sănătoase, precum şi să schimbe inimile şi minţile dinspre o cultură a morţii spre cea a vieţii, punând astfel capăt avorturilor şi arătând societăţii că nu suntem indiferenţi la aceste vieţi curmate, la drama şi trauma suferită de către multe femei. 
Fapt inedit este că organizatorii sunt creştini de diferite confesiuni, care se unesc în post şi rugăciune pentru a stop_coloana iniţia şi „Săptămâna pentru viaţă” în perioada 15 – 21 martie, premergătoare Marşului pentru viaţă. Astfel, ieri, de la ora 19.00, au avut loc la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Familie” discuţii privind Minunile protectoarei vieţii. Azi, tot de la ora 19.00, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Vineri” se va discuta pe tema „Darul sacru al vieţii”, urmând ca miercuri, de la ora 19.00, la Biserica Creştină evanghelică „Harul” să se discute pe tema „Despre valorile de bază ale vieţii”. Săptămâna pentru viaţă continuă pe 20 martie, de la ora 19.00, în Sala Transilvania, unde va avea loc o serată culturată, cu proiecţii de filme şi dezbateri pro-viaţă. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Prefectura Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria Zalău şi Inspectoratul |colar Judeţean Sălaj.