Politistii rutieristi au iesit miercuri, 12 august, pe DN 1F, DN 1H si DN 1C pentru a efectua controale in cadrul Programului de prevenire si reducere a numarului de accidente „Stop Accidentelor – Viata are prioritate!”. Nadia Serban, purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, a precizat ca 35 de soferi au apasat prea tare pe acceleratie depasind limita legala de viteza, 12 nu purtau centura de siguranta, iar trei se aflau sub influenta bauturilor alcoolice. Totodata, 11 autoturisme prezentau defectiuni tehnice, cinci soferi au devenit pietoni, a fost retras si un certificat de inmatriculare, iar 13 persoane care au traversat strada neregulamentar au fost sanctionate la randul lor. In total, au fost constatate 109 fapte contraventionale pentru care s-au aplicat amenzi in cuantum de 10.060 de lei.