Spectacolul corupţiei
Graiul Sălajului va permanentiza această rubrică pentru a expune cazurile de corupţie instrumentate de DNA, mai ales că zilnic apar nume noi importante şi noi dosare din cele 4.800 pe care DNA spune că le are în sertare. Considerăm că este important pentru cititorii noştri să afle ce s-a furat, cât s-a furat şi prin ce metode s-a furat de către cei care au deţinut puterea, indiferent la ce nivel.
Mama premierului Ponta, audiata la DNA Ploieşti
Mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, a venit ieri dimineata la DNA Ploiesti pentru audieri în dosarul în care ginerele ei, Iulian Herţanu, soţul fiicei sale şi cumnatul şi Victor Ponta, este acuzat de fraudare de fonduri europene. „Doamna are un contract de muncă part-time cu societatea fiicei dânsei, dar nu are nicio legătură cu societăţile în legătură cu care s-a reţinut acţiunea presupus infracţională în cauză. Sigur că a participat la nişte discuţii la un moment dat între anumite persoane care au o anumită calitate în acest dosar”, a declarat avocatul Bogdan Vlad, preluat de Mediafax.
În 26 februarie, si sora premierului Victor Ponta, Alexandra Hertanu, a fost audiată la Serviciul Teritorial Ploieşti al DNA, în acelaşi dosar. Soţul său, Iulian Herţanu, este arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorba, sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene si evaziune fiscală.
Premierul Victor Ponta a transmis un scurt mesaj legat de audierea mamei sale la DNA. „Mama mea audiată la DNA/ show gratuit pt Realitatea TV (că tot nu au ei bani să plătească taxe)!”, este mesajul lui Ponta postat pe Twitter, scrie Mediafax.
Percheziţii pentru fraudă în concursul şcolar „Evaluare în educaţie”
Poliţiştii au făcut ieri 19 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, într-un dosar în care este vizată fundaţia care organizează concursul şcolar „Evaluare în educaţie”, prejudiciul produs prin delapidare şi evaziune fiscală fiind de peste nouă milioane de lei, potrivit unor surse din Poliţie preluate de Mediafax. Surse din Poliţie au declarat că în dosar sunt vizaţi reprezentanţii Fundaţiei Evaluare în Educaţie, suspectaţi că şi-au însuşit taxele de participare la concursul şcolar organizat de aceasta la mai multe materii şi că nu au plătit impozite, în perioada 2008 – 2013.
La concursul „Evaluare în educaţie” participau elevii din clasele I-VIII, precum şi cei ai clasei pregătitoare, fiind organizat pentru disciplinele Limba română, Matematică, Engleză, Fizică şi Informatică. Concursurile au fost scoase de pe lista avizată de Ministerul Educaţiei la începutul anului 2013, însă acestea au fost organizate în continuare în şcoli, pentru fiecare probă taxa de participare plătită de elevi fiind de câte 20 de lei. stop_coloana
Gigi Becali cere azi eliberare condiţionată după doi ani de închisoare
George Becali se va prezenta azi în faţa unei instanţe a Judecătoriei Medgidia, care va lua în discuţie solicitarea acestuia de liberare condiţionată din penitenciar, după ce a executat aproximativ doi ani de închisoare. Comisia pentru liberarea conditionata a decis ca acesta întruneste conditiile pentru a putea fi pus în libertate.
George Becali are de executat o pedeapsa de trei ani si jumatate, dupa ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii şi a primit ulterior un spor de sase luni, dupa alte doua condamnari, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărţi, „Muntele Athos, patria Ortodo-xiei” si „Becali şi Steaua”, iar în februarie 2015 a anunţat că se apuca de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre carţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei, precizează Mediafax.
DNA a început urmărirea penală în rezilierea contractului dintre FRF şi Victor Piţurcă
Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală cu privire la rezilierea contractului dintre Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Victor Piţurcă, fără ca fostul selecţioner al echipei naţionale să achite despăgubiri. Patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat miercuri pentru Mediafax că el a făcut plângerea la DNA împotriva preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, legat de rezilierea contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă.
Burleanu a recunoscut că a semnat cu Victor Piţurcă o anexă la contract prin care selecţionerul renunţa la clauza de a fi despăgubit în cazul în care e dat afară, iar federaţia la cea prin care ar fi primit 500.000 de euro dacă antrenorul pleca de bună voie.
Membrii Comitetului Executiv al FRF nu au votat, în şedinţa din 27 octombrie 2014, rezilierea contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă, decizia de încetare a colaborării cu tehnicianul nefiind supusă aprobării, deoarece a fost asumată de preşedintele Răzvan Burleanu.
