Pe zi ce trece ne dăm seama că ne-am înstrăinat de lucrurile și obiceiurile acestui “tărâm al îngerilor”, cum numea Papa plaiul românesc. Ne dăm seama și încercăm să mai prindem ce se poate prinde să mai păstrăm ce se poate păstra. Se caută cu disperare urmele tradiției: evenimente cu caracter tradițional, vestimentație tradițională, gastronomie tradițională etc. Dar se pare că ea, tradiția, în mare pare este plecată de acasă. Chiar prin Europa. Cei ce au făcut legi pentru noua lume au uitat un lucru esențial și dureros. Nu s-au gândit la o lege pentru păstrarea tradițiilor românești. S-au temut, (sau nu au avut gânduri) să nu fie acuzați de conservatorism. Că nu ar fi europeni. O lene de gândire românească fără margini. |tim, când se schimbă orânduirile, se scufundă ceva. Partea care nu se potrivește cu noua “căruță” se dârâmă. Dar nu poți îngropa coloana vertebrală a unei nații. Dacă ne instalăm în viziunea românilor care au cutreierat lumea, vom observa că și la noi sunt multe modele de import. Chiar la mine în sat este o clădire cu arhitectură hispanică. stop_coloana În numele libertății câștigate nu poți stăvili babilonia care ne paste. Într-un sfert de secol nu s-a născut ideea fermă de a nu lăsa în paragină simbolul vechimii noastre, admirată de alții și ignorată de mulți dintre cei ai locului. Oare nu se putea stabili o normă până unde e permisă descreșterea tradiției? Ideea lui Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, de a pune în dezbatere acesată temă mi se pare lăudabilă. Nu-i un fapt imposibil. Dacă și-ar da mâna câteva instituții… Meșteri populari încă mai avem, inclusiv cei tineri (școala de cioplitori în lemn de la Filduri) și ar fi încântați de idee. Ar fi un semn că ne pasă de tradițiile noastre. Chiar aici sub ghearele globalizării. 

Post Views: 58