Alocaţia de stat pentru copii s-a impotmolit la 42 de lei
Senatorii au respins săptămâna trecută, marţi, o propunere legislativă a PNL care ar fi modificat legea privind alocaţia de stat pentru copii în sensul majorării cuantumului acesteia la 200 de lei începând cu data de 1 ianuarie 2015. Iniţiatorii legii au subliniat că în Uniunea Europeană media sumei destinate minorilor aflaţi în întreţinere depăşeşte 100 de euro. În multe state europene cuantumul alocaţiei creşte începând cu al doilea sau al treielea copil. De pildă, Germania alocă 184 de euro pentru primii doi copii, apoi 190 de euro şi 215 euro. Şi restul ţărilor europene pornesc de la sume decente alocate primului copil: Irlanda 148 de euro, Danemarca 145 de euro, Marea Britanie 105 euro, Franţa 120 de euro, Norvegia 129 de euro. În România, însă, alocaţia de stat pentru copii este universală, indiferent de numărul de copii al unei familii şi de celelalte condiţii familiale şi este sub 10 euro, se arată în expunerea de motive a propunerii de lege. Iniţiatorii susţin în context faptul că o alocare de 200 de lei lunar reprezintă un efort bugetar anual de 9,6 miliarde de lei. “Acest efort bugetar al Guvernului trebuie pus în capul listei de priorităţi, chiar şi pentru simplu motiv că o alocaţie de 42 de lei este o ruşine”, conchid iniţiatorii.
Cum au votat senatorii sălăjeni
Legea are un caracter organic şi a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 45 de voturi pentru şi 59 de voturi împotrivă.
Senatorul sălăjean PSD Gheorghe Pop a votat împotrivă. “La fiecare şedinţă de plen a Senatului se ridică probleme sensibile. Nu putem să aprobăm toate propunerile legislative. Iniţiativa este bună, dar de unde să luăm banii, mai ales că această sumă de 9,6 miliarde de lei nu a fost prevăzută în bugetul pentru 2015. Deşi fac parte dintr-un partid de stânga, în care problemele sociale sunt prioritare, am votat împotriva propunerii legislative iniţiate de PNL, pentru că Guvernul nu poate susţine financiar aceată propunere”, a spus senatorul PSD de Sălaj, Gheorghe Pop.
Senatorul UDMR de Sălaj Vegh Alexandru spune că a votat pentru, “fiindcă aşa e normal”. “Alocaţiile sunt foarte mici, Guvernul trebuie să găsească o soluţie şi normal ar fi ca cuantumul alocaţiei să fie legat de veniturile familiei. Actualmente Guvernul nu poate susţine financiar creşterea alocaţiei la 200 de lei, dar măcar să o mărească la 100 de lei. 42 de lei este o sumă ridicolă. Şi ne mai mirăm că avem natalitate foarte redusă”, spune Vegh. stop_coloana
Nimeni nu este obligat să îţi crească copiii
Într-adevăr, 42 de lei este o sumă ridicolă. În prezent cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă (ISR), care anul acesta este de 500 de lei. Senatorul Gheorghe Pop spune că există o iniţiativă a Ministerului Muncii de a depune un proiect de lege pentru mărirea cuantumului alocaţiei pentru copii. “Alocaţia de stat este un bonus, nimeni nu este obligat să îţi crească copiii, există categorii sociale care profită şi fac mulţi copii. Dacă dorinţa noastră este de a creşte natalitatea, iar una dintre măsuri este creşterea alocaţiilor, putem să o facem liniştiţi. Însă trebuie şi o finalitate, lucru care nu ştiu dacă se va întâmpla aşa cum vrem noi”.
Nu ai ce face cu 40 de lei
După respingerea iniţiativei legislative în Senat, am interpelat câţiva părinţi în ideea de a afla modul în care văd alocaţia pe care o primesc pentru copii.
“E foarte mică alocaţia. Eu am un băieţel de cinci ani. Nu ai ce face cu 40 de lei. Bine, că nu mă bazez pe 40 de lei. Sunt bani de două reviste pe care trebuie să le completeze la grădiniţă. Nu e corect, dar asta este”, ne-a declarat o zălăuancă de 29 de ani.
“Trăim în România şi asta este. Şi eu am copii şi mi-ar prinde bine să crească puţin (alocaţiille – n.r.). Chiar dacă nu ar fi 200 de lei, măcar dublu de cât este acuma. Nu putem fi aşa de pretenţioşi dintr-o dată. Oricum, acum alocaţia nu acoperă nimic. Un abonament pe autobuz e 30 de lei pe lună. Să-l plimb pe jos o oră dus, o oră întors?”, se întreabă o mămică din Ortelec.
“Sunt foarte mici (alocaţiile – n.r.) pentru preţurile din ziua de azi. Abia ajung să iei o banană, o portocală. Nici 200 de lei nu ar ajunge. Poate 200 de euro. Copiii noştri merită mult mai mult. Trebuie să avem grijă de tânăra generaţie, aşa ar trebui gândit. De la cine vom lua noi ma târziu o pensie, dacă tinerii nu vor munci şi nu vor fi sănătoşi?”, ne zice o femeie din Zalău.
