Planurile președintelui Daniel Sabou pentru revitalizarea fotbalului sălăjean
Managerul și antrenorul clubului CS Viitorul Zalău, Daniel Sabou a fost ales sâmbătă președinte al Asociației Județene de Fotbal Sălaj, în cadrul Adunării Generale. Tocmai din acest motiv l-am contact pe noul președinte să ne explice planurile sale pentru revitalizarea fotbalului din județul Sălaj. Am aflat că proiectul cu care Sabou a câștigat alegerile de sâmbătă va cuprinde o serie de activitați care au rolul de a schimba din temelii Asociația Județeană de Fotbal Sălaj.
Graiul Sălajului: Domnule Sabou vreau să vă felicit pentru câștigarea alegerilor și să vă întreb ce veți face prima și prima dată în calitate de președinte?
Daniel Sabou: Vreau în primul rând să realizez o analiză a organigramei AJF Sălaj și să înființez noi departamente și comisii necesare punerii în practică a planului de dezvoltare și revitalizare a fotbalului din Sălaj. Sigur că voi menține comisiile și departamentele care și-au făcut treaba cu profesionalism și seriozitate înclusiv persoanele din cadrul acestora. De asemenea vreau să înființez un departament de marke-ting, unul de fair-play care să premieze echipele cu cele mai puține abateri, precum și un departament pentru accesarea de fonduri care să sprijine echipele. Nu în ultimul rând vreau să facem parteneriate cu oameni potenți financiar din județ.
Graiul Sălajului: S-a tot vorbit despre comisii în această peri-oadă, cum v-ați gândit să le revitalizați?
Daniel Sabou: În primul rând dacă vrei să faci performanță într-un domeniu trebuie să ai lângă tine oameni profesionaliști. În ceea ce privește aceste comisii vrem să cooptăm specialiștii în toate domeniile de activitate ale AJF Sălaj. Vreau să am lângă mine oameni care își doresc în permanență să-și asume responsabilități și să acționăm împreună ca o singură echipă.
Graiul Sălajului: O problemă foarte importantă în fotbalul de azi este arbitrajul, cum v-ați gândit să rezolvați această problemă?
Daniel Sabou: Arbitrajul este una dintre marile probleme cu care se confruntă fotbalul sălăjean. Multe echipe sunt nemulțumite de modul în care s-au făcut delegările, iar pe viitor trebuie să fim mai atenți împreună cu membri Comisiei de Arbitraj în acest sens. Cel mai important în momentul de față este să avem încredere în arbitri pe care îi avem, după care vrem să atragem în corpul de arbitri jucători de fotbal încă din timpul junioratului, măsură care va duce la creșterea numărului de arbitri performanți. Arbitri trebuie susținuți, dar în același timp, ei trebuie să dea dovadă de pregătire și seriozitate în timpul partidele, lucru de care ne vom ocupa în perioada următoare. Cred că un lucru benefic în această privință este și organizarea unor module de pregătire sau cursuri de perfecționare atât pentru arbitri, cât și pentru jucători și antrenori.
Graiul Sălajului: Cum își va desfășura activitatea AJF Sălaj sub conducerea lui Daniel Sabou?
Daniel Sabou: În primul rând vrem ca activitatea AJF Sălaj să fie sub o transparență totală. Pentru asta vom actualiza în permanență si-te-ul AJF, astfel încât toți cei împlicați în sistem să beneficieze în timp util de toate informațiile. Vom prezenta comunicate perioadice și inten-ționăm cel puțin o dată la două săptămâni să organizăm o întâlnire cu mass-media locală pentru a pune la dispoziție toate informațiile necesare. Vom acorda ziariștilor acreditări pentru spijinirea documentării într-un mod cât mai obiectiv a cronicilor partidelor din Ligile a IV-a și a V-a precum și a celor de la copii și juniori. Totodată vrem să promovăm AJF Sălaj, să înformăm cu privire la noile reglementări și modificări ale statutelor și regulamentelor FRF, să convocăm și să consultăm menbri AJF ori de câte ori urmează a se lua o horărâre importantă în ceea ce privește activitatea asociație, iar în ultimul rând vom afișa anul raportul de activitate pe site-ul AJF.
Graiul Sălajului: Domnule Sabou ce măsuri veți lua pentru bună desfășurarea a fotbalului în județul Sălaj?
Daniel Sabou: În opinia mea tot ce v-am spus până acum sunt si-gur că va duce la buna desfășurare a partidelor de fotbal indiferent de liga în care se joacă meciul. stop_coloana Tot aici vrem să creștem numărul de echipe participante la 16 în Liga IV-a, astfel încât să existe mai multe jocuri; startul turului și returului să se dea mai devreme cu două săptămâni astfel încât în perioada în care condițiile meteo nu permit desfășurarea jocurilor să fie pauză competițională; vrem să discutăm cu autoritățile locale din teritoriu pentru modernizarea bazelor sportive pentru că aceasta este o problemă majoră în fotbalul județean; în teren vrem să se regăsească la meciurile oficiale un juniori și un cadet pe tot parcursul meciului. În liga a V-a vrem să menținem în continuare actuala structură, însă pe viitor trebuie să găsim soluții pentru îmbunătățirea infrastructurii. De asemenea în teren propunem să se regăsească unul sau doi jucă-tori sub 23 de ani. În vederea îmbunătațirii fotbalului județean vrem să organizăm trialuri cu cei mai talentați jucători, în ideea promovării acestora spre ligile superioare.
Graiul Sălajului: Sunteți managerul unui club de fotbal pentru copii și juniori, ce planuri aveți în acest sens?
Daniel Sabou: Având o experiență foarte mare în acest domeniu cred că sectorul juvenil ar trebui “înviorat” puțin în sensul că ar trebui să crească numărul de echipe în campionatele organizate de AJF Sălaj, să se organizeze turnee la nivel de copii și juniori prin implicarea AJF Sălaj, împlicarea membrilor din comisia de copii și juniori în descoperirea de noi talente, echipele de juniori care câștigă câmpionatele jude-țene să aibă ocazia să participe la turneele zonale. Cel mai important aspect aici ar fi eliminarea taxelor și aici mă refer la taxa de legitimare și a taxei de viză, pentru că după părerea mea orice copil are dreptul să practice fotbalul.
Graiul Sălajului: Ce alte măsuri sau planuri mai aveți cu privire la dezoltarea și revitalizarea fotbalului de la noi din județ?
Daniel Sabou: Un lucru foarte important într-o activiate sportivă este combaterea violenței, atât în interiorul terenului cât și în împrejurimile acestuia. Sperăm să nu ne confruntăm cu astfel de probleme însă dacă vor apărea le vom analiza foarte atent și vom lua măsurile regulamentare îndiferent de calitatea celui care a determinat acel incident (conducători, antrenori, jucători sau arbitri). O altă prioritate pentru mine este aceea de a atrage fonduri către AJF Sălaj, atât de la Federația Română de Fotbal cât și de la Uniunea Europeană sau din alte sponsorizări. Vom crea un departament special care să se ocupe de promovarea atragerii de fonduri și sponsorizări. Ca și o răsplată venită din partea noastră pentru antrenori și jucători, vom organiza la finalul fiecărui sezon o Gală a Fotbalului Sălăjean în cadrul căreia să fie premiați cei mai buni antrenori și jucători din fiecare competiție organizată sub egida AJF.
Graiul Sălajului: În încheiere vreau să va întreb care au fost atuurile pentru care a câștigat Daniel Sabou și nu Ioan Onicaș?
Daniel Sabou: Ce pot să vă spun în această privință. Cred că membrii afiliați care au votat în favoarea mea au înțeles foarte bine munca care am depus-o la clubul Viitorul Zalău. De asemenea cred au văzut că am reușit să revitalizez fotbalul juvenil și să creștem calitatea fotbalului în acest sector prin competițiile pe care le-am organizat. Toate acestea împreună cu proiectul meu cred că definește valoarea unui mana-ger cu potențial. Ar mai fi multe de spus dar prefer să va râspund prin fapte și nu prin vorbe.
