Telekom adună inutilele cabine telefonice din Zalău
Cel puţin patru cabine telefonice au fost demolate ieri în Zalău de către Telekom, fostul Romtelecom. Este vorba de cabinele te-lefonice de pe strada Unirii. Nu am reuşit să aflăm de la reprezentanţii Telekom până la încheierea ediţiei motivul pentru care au fost desfiinţate cabinele şi dacă se doreşte desfiinţarea tuturor cabinelor telefonice de pe raza judeţului. Însă motivul probabil al desfiinţării e faptul că nimeni nu mai foloseşte cabinele, iar Te-lekom este nevoită să plătească chirie primăriei pentru acestea, devenite depozite de praf şi de mizerie.
Potrivit informaţiilor primite de Manuela Ghiuruţan, purtător de cuvânt al Primăriei Zalău, Telekom are un contract de închiriere pentru terenul pe care sunt amplasate 29 de cabine stop_coloana telefonice (1,26 metri pătraţi pe cabină), trei semicabine telefonice (0,64 metri pătraţi pe semicabină) şi un dulap stradal pentru centrală telefonică (doi metri pătraţi). Suprafaţa totală închiriată este de 40,46 metri pătraţi, iar tariful este de 18 lei pe metru pătrat pe lună.
În anul 2014, Primăria a încasat suma de 8.739,36 lei, o sumă bunicică pentru nişte cabine cu geamuri sparte şi telefoane distruse.
