Spectacolul corupţiei
Graiul Sălajului va permanentiza această rubrică pentru a expune cazurile de corupţie instrumentate de DNA, mai ales că zilnic apar nume noi importante şi noi dosare din cele 4.800 pe care DNA spune că le are în sertare. Considerăm că este important pentru cititorii noştri să afle ce s-a furat, cât s-a furat şi prin ce metode s-a furat de către cei care au deţinut puterea, indiferent la ce nivel.
Percheziţii la firma fratelui lui Sebastian Ghiţă pentru fraudă cu fonduri europene
Procurorii DNA au făcut ieri percheziţii la două firme din Voluntari, judeţul Ilfov, dintre care una aparţine fratelui deputatului Sebastian Ghiţă, într-un dosar privind o licitaţie a Ministerului Educaţiei din 2013, pentru un proiect cu fonduri europene, în valoare de 33 de milioane de euro.
Procurorii DNA au anunţat că se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în 2013, în legătură cu licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei pentru proiectul “Internet în şcoala ta”, finanţat integral din fonduri europene. Firma fratelui lui Ghiţă este SC 2K Telecom SRL.
Săptămâna trecută, deputatul ex-PSD Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infracţional organizat.
Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu riscă până la 15 ani de inchisoare
Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi alţi nouă generali din MApN sunt judecaţi în dosarul numit “Case pentru Generali”. Procuorii DNA au cerut luni în faţa instanţei pedeapsa cu închisoarea pentru toţi cei implicaţi în dosar.
După noul Cod Penal, Dobriţoiu riscă o pedeapsă de 7 ani de închisoare, iar pe vechiul Cod ar putea primi o pedeapsă chiar de peste 15 ani de inchisoare pentru uz de fals şi abuz în serviciu.
Generalii din MApN, printre care şi fostul ministru al Apărării, sun acuzaţi că au beneficiat în mod ilegal de locuinţe de la stat, folosindu-se de documente false pentru a pretinde că nu au o locuinţă proprie, informează Antena 3.
Instanţa se va pronunţa pe 9 martie. Decizia nu va fi însă definitivă. stop_coloana
Raed Arafat, fondatorul SMURD, verificat de DNA
Procurorii DNA investighează posibile fapte de corupţie legate de o licitaţie pentru achiziţionarea unor ambulanţe destinate Ministerului Sănătăţii şi SMURD, prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în care este implicat secretarul de stat Raed Arafat. Achiziţia s-a făcut în 2001, iar valoarea contractului a fost de 3,8 milioane de euro.
După apariţia în presa de la Cluj a unor materiale legate de afacerea cu aproape 200 de ambulanţe cumpărate de Arafat pentru Ministerul Sănătăţii, DNA a deschis propriul dosar, încercând să afle dacă licitaţia şi achiziţia de ambulanţe SMURD au fost corecte din punct de vedere legal, scrie realitatea.net.
Dorin Cocoş promite să vorbeacă dacă este trimis în arest la domiciliu
Instanţa supremă a dispus ieri înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş, la propunerea procurorilor DNA, în dosarul “Microsoft”, iar pentru Gheorghe |tefan judecătorii au prelungit arestul preventiv. Dorin Cocoş ar fi scăpat de arest după ce ar fi declarat că rupe tăcerea în dosarul în care este cercetat alături de Elena Udrea şi alţii. Acesta nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi din dosar, martori sau experţi, precum şi cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat.
Doar că Dorin Cocoş nu poate părăsi arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica, disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP, în care este arestat şi fiul său, Alin Cocoş, dar şi fostul şef al DIICOT, iar fostul ministru al Economiei Adriean Videanu este cercetat sub control judiciar.
