decembrie 5, 2025

A inceput pavarea trotuarului din zona Zahana

imagine-articol0_43998

Primăria a dat undă verde la lucrările de pavare a trotuarului din zona Zahana până la Ceas. Lucrările ar fi trebuit să se finalizeze anul trecut, dar au fost amânate până la finalizarea reabilitării termice cu fonduri europene a blocurilor de locuinte din zonă. Investiţia este estimată la 491.000 lei şi este executată de Citadin SRL. Trotuarul va fi amenajat după modelul celui din zona Perla.

„Pe lângă trotuarul din dale de beton, vor fi amenajate şi jardiniere, vor fi amplasate bănci şi coşuri de gunoi care să se potrivească cu noua imagine a zonei. De asemenea, sunt prevăzute pe această suprafaţă şi plantări de arbuşti ornamentali. Cel mai probabil, lucrările vor fi definitivate în aproximativ trei luni”, ne-a declarat Paul Maghiu, purtător de cuvânt al Citadin.

Străzi care vor fi reparate anul acesta

Anul acesta, SC Citadin Zalău SRL are planificate lucrări de investiţii, reparaţii şi întreţinere străzi în valoare de aproximativ 7,25 milioane de lei. Printre cele mai complexe sunt cele din cartierul Păcii, pe o suprafaţă de peste 13.300 metri pătraţi. În 2015 vor trece prin reparaţii capitale, pe anumite suprafeţe, şi strazile Pădurii, Cimitirului sau Gheorghe Pop de Băseşti.
Lucrări de reparaţii curente sunt planificate pe străzile C.D. Gherea, Cloşca, George Coşbuc, Me-rilor, Porolissum, Dumbrava, Brădetului, Lt.col Teofil Moldoveanu, Armoniei, Nicolae Titulescu, Aleea Toamnei, precum şi în cartierele Mihai Viteazul (Zahana, spate CEC şi Casa de Cultură a Sindicatelor) şi Dumbrava Nord (între Liceul Tehnologic Voievod Gelu şi şcoala Corneliu Coposu). De asemenea, peste 20.000 de metri pătraţi de trotuare, pe diferite stop_coloana suprafeţe şi din diferite zone, urmează a fi reparate în acest an.
Tot în 2015, sunt prevăzute şi lucrări de întreţinere a străzilor pie-truite, ţinându-se cont şi de solicitările punctuale venite de la cetăţeni, mai spune Paul Maghiu.

Iarbă, flori şi copăcei de 2,3 milioane de lei

Anul acesta, Citadin Zalău are în plan să taie 100 de arbori, cu costuri estimate la 60.746 de lei, dar şi să planteze 1.955 de arbori şi arbuşti pentru 75.226 de lei şi 900 de metri liniari de gard viu, al cărui cost este de 41.489 de lei. Tot anul acesta se vor înfiinţa şi întreţine plantaţii de flori în va-loare de 125.000 de lei. 1.500 de ghivece cu flori în valoare de 5.800 de lei şi 65 de jardiniere cu flori a căror cost depăşeşte 11.000 de lei ne vor încânta privirile toată vara. Toaletizarea şi văruirea a peste 13.000 de arbori din municipiu costă 270.000 de lei. Cost-uri mari presupune şi tunderea gardului viu, peste 502.000 de lei, iar cositul gazonului, în suprafaţă de 100 de metri pătraţi, costă aproape 603.000 de lei pe parcursul anului. Angajaţii Citadin mai apreciază că vor lucra 585 de ore anul acesta pentru repararea mobilierului stradal, lucrări ce presupun o cheltuială decontată din bugetul local de 33.815 lei, adică 57,8 lei pe ora de muncă. În total, întreţinerea spaţiilor verzi din Zalău costă municipalitatea 2,3 milioane de lei.