Aceasta este sangele meu, al legii celei noi

 (Matei 26,28)

Michelangelo a sculptat pentru Vitoria Colona scena coborârii de pe cruce a Mântuitorului şi a scris pe piciorul crucii versul dantesc: „Non vise pensa quanto sanque costa!” care se traduce: „Nici nu gândeşti cât sânge a costat!” In mod sigur artistul nu se gândea la Sângele vărsat de Iisus pe cruce. Indiferent ce a gândit marele artist, noi creştinii de azi şi de totdeauna, de aici şi de pretutindeni, suntem îndatoraţi să cugetăm mereu, cu toată seriozitatea, smerenia, dragostea, recunoştiţa şi admiraţia la Sângele pe care L-a vărsat pe Cruce FiuI lui Dumnezeu, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”. Aceasta o înţelegem şi din cuvintele Sf. Apostol Petru: „nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi. Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit” (I Petru 1,18-19). La convertirea lui Blaise Pascal (1623-1662), om de ştiinţă, matematician, fizician, filosof , mare cugetător, petrecută în seara zilei de 23 noiembrie 1654, între orele 10 şi 12, se petrece un fel de răpire, similară cu cea a Sf. Apostol Pavel (Fapte. Ap.22.17-19). Având înaintea ochilor descrierea celor patru Evanghelii asupra suferinţei Mântuitorului şi transpunându-se sufleteşte în grădina Măslinilor, el revede, în realitatea lor zguduitoare şi tragică toate amănuntele scenei dureroase. Îl vede pe Iisus în agonie, zbătându-se în cele mai mari suferinţe. Pascal I se adresează cu o rugăciune fierbinte. Rugăciunea e aşa de osânduitoare, emoţia aşa de puternică, încât viziunea primeşte corp şi se apropie. Din înalţimea crucii Sale, Divinul Crucificat lasă să cadă o privire de compătimire şi de iubire peste acest suflet ce tremură aplecat la picioarele Sale. şi iată că, în oroarea nopţii o voce adorabilă se face auzită: „Eu mă gândeam la tine în agonia Mea. Eu am vărsat picuri de sânge pentru tine”. Nicolae şteinhardt ne informează că stop_coloana în 1987 a apărut la Paris o carte a cardinalului J.M. Lustiger, arhiepiscopul Parisului, în care comentează cuvintele auzite de Pascal, şi zice: „Hristos nu i-a putut spune lui Pascal: Am vărsat o picătură (ori câteva anume picături) din Sângele Meu pentru tine, ci, tot Sângele Meu L-am dat pentru tine, tot trupul Meu omenesc, toată sudoarea Mea însângerată, toată pătimirea Mea”. Mărturisec că nu am competenţa să intru în subtilităţi teologice, dar pentru mine problema o lămureşte următorul act: când preotul pregăteşte Sfântul Trup şi Sfântul Sânge pentru împărtăşirea preoţilor şi credincioşilor, sfărâmă cu ambele mâini Sfântul Trup (Sfântul Agneţ) rostind rugăciunea: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se sfărâmă şi nu Se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” (Lit.Buc. 2012 pag,186). Aşa şi Sfântul Sânge „Se împarte” la toţi oamenii şi „nu se desparte” ci Se dă întreg la fiecare. Altceva trebuie să ne preocupe pe noi: să ne purtăm cu vrednicie, să nu fim între cei care prin faptele lor „răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură”(Evrei 6,6). Dimpotrivă, ştiind că „am fost răscumpăraţi cu preţ „(I Cor.9,20), „să petrecem în frică zilele vremelniciei noastre”(I Petru 1,17), să ne apropiem ,,cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi dragoste, dar şi cu nădejde şi încredere” de Sfântul Potir şi să ne împărtăşim cu Sfântul Sânge, după cuvântul Domnului: „Beţi dintru acesta toţi, aceste este Sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”.