decembrie 5, 2025
imagine-articol0_43939

Graiul Sălajului va permanentiza această rubrică pentru a expune cazurile de corupţie instrumentate de DNA, mai ales că zilnic apar nume noi importante şi noi dosare din cele 4.800 pe care DNA spune că le are în sertare. Considerăm că este important pentru cititorii noştri să afle ce s-a furat, cât s-a furat şi prin ce metode s-a furat de către cei care au deţinut puterea, indiferent la ce nivel.

DNA a ajuns cu dosarele la familia lui Victor Ponta

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut ieri 14 percheziţii, în Bucuresti şi Ploiesti, la sediile mai multor so-cietăţi comerciale într-un dosar privind infractiuni de fraudare a fondurilor UE. Una dintre firme, SC Grossman Engineering Group, aparţine surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Alexandra şi Iulian Herţanu. În acelaşi dosar a fost audiat şi prietenul lui Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiţă, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi deputatul PSD Vlad Cosma.
Lucrarea cu fonduri europene unde se suspectează că s-a făcut fraudă a fost executată de SC Hidro Prahova SA, constituită prin asocierea Consiliului Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ, precum şi de SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele cumnatul premierului, potrivit Mediafax.
Victor Ponta a oferit la scurt timp după descinderile procurilor şi o primă reacţie pe o reţea de socializare. „Nu cunosc şi oricum ar fi greşit să comentez eu cercetările efectuate faţă de cumnatul meu. Legea trebuie să fie egală pentru toţi”, a declarat premierul.

Fost ministru al Economiei, Ion Ariton, audiat la DNA

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost pus ieri sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, la cererea DNA. Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul şi folosire a stop_coloana influenţei  în scopul obţinerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000) în dosarul Gala Bute, unde este urmărită penal şi Elena Udrea. 
Senatorul PSD Ion Ariton a fost audiat ieri la DNA în dosarul în care este suspectat că a determinat reprezentanţii a 10 companii de stat, printre care Hidroelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute, potrivit Mediafax.

Elena Udrea, chemată iar în Parlament pentru… un nou aviz de arestare

Fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, deputatul Elena Udrea, va fi dusă din nou în faţa colegilor de la Camera Deputaţilor, deoarece DNA a cerut luni un nou aviz al parlamentarilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme. În dosarul Gala Bute sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea. Fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Gheoghe Nastasia, sunt cercetaţi în arest la domiciliu, iar Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute.