decembrie 5, 2025

Poliţişti sălăjeni care denunţă mita

imagine-articol0_43934

Şimleuan condamnat la închisoare după ce a vrut să mituiască poliţiştii care l-au oprit în trafic


 Oltean Ioan Marcel, din Şimleu Silvaniei, a primit luni două pedepse cu închisoarea ca urmare a procesului în care a fost inculpat. Tribunalul Sălaj a pronunţat în aceeaşi zi o hotărâre prin care inculpatul a fost condamnat la un an de închisoare pentru infracţiunea de refuz de recoltare a probelor biologice şi o condamnare de doi ani de închisoare pentru infracţiunea de dare de mită. În urma contopirii a rezultat o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj pe durata unui termen de încercare de doi ani şi şase luni, impunându-i-se inculpatului şi obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, timp de 60 de zile, câte trei ore pe zi.

Hotărârea instanţei de fond nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Oltean Ioan Marcel a fost trimis în judecată (dosarul 1245/84/2014) pentru comiterea în concurs a infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi dare de mită.
Inculpatului a fost oprit în trafic pe 27 aprilie 2014, în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală pe raza localităţii Şimleu Silvaniei. I s-a solicitat verificarea cu aparatul etilotest, dar a refuzat. Apoi a refuzat şi recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În aceleaşi împrejurări, inculpatul le-a oferit agenţilor de poliţie care l-au oprit în trafic suma de 200 lei, pentru a-i determina să nu întocmească actele de constatare a infracţiunii de refuz de prelevare a mostrelor biologice. stop_coloana

Un poliţist din Surduc a refuzat 4.000 de lei

Un vrâncean (nu cel din Mioriţa) pe nume Marius V. i-a propus unui poliţist sălăjean suma de 4.000 de lei mită pentru a-şi recupera 135 de acumulatori auto confiscaţi.
Acum o săptămână, miercuri, agentul principal de poliţie Sorin Parna se afla în serviciul de patrulare pe drumul naţional DN 111. În localitatea Surduc a oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în judeţul Vrancea, în care se aflau trei persoane. După verificarea actelor conducătorului auto, poliţistul a verificat încărcătura, constatând că în autoutilitară se aflau 135 de acumulatori auto uzaţi, pentru care şoferul R. Cătălin nu a putut prezenta acte de provenienţă şi însoţire. Poliţistul a ridicat cei 135 de acumulatori, în vederea confiscării şi a aplicat o amendă de 10.000 de lei.
Patru zile mai târziu, adică duminică, poliţistul a fost contactat de către Marius V., de 34 de ani, unul dintre ocupanţii autoutilitarei, care a promis că-i va da 4.000 de lei dacă îi restituie acumulatorii auto. Ploiţistul a refuzat propunerea bărbatului, însă acesta a revenit a doua zi cu aceeaşi „ofertă”.
Agentul de poliţie a depus un denunţ la Direcţia Generală Aticorupţie Serviciul Judeţean Anticorupţie Sălaj, care, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a organizat flagrantul în timpul căruia Marius V. a fost surprins oferindu-i poliţistului suma de 4.000 de lei. Bărbatul vrâncean a fost reţiut de procurori pentru dare de mită şi va fi prezentat instanţei cu propunerea de arest preventiv.