Spectacolul corupţiei
Graiul Sălajului va permanentiza această rubrică pentru a expune cazurile de corupţie instrumentate de DNA, mai ales că zilnic apar nume noi importante şi noi dosare din cele 4.800 pe care DNA spune că le are în sertare. Considerăm că este important pentru cititorii noştri să afle ce s-a furat, cat s-a furat şi prin ce metode s-a furat de către cei care au deţinut puterea, indi-ferent la ce nivel.
Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, este trimis doi ani după gratii
Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mi-trea (PSD), a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD. Decizia a fost luată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au decis să-i fie confiscate fostului ministru PSD, Miron Mitrea, suma de 327.928 de lei.
Potrivit DNA, în perioada 2001 – 2002, Miron Mitrea a primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC.
DNA susţine că această sumă reprezintă contrava-loarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriza de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.
ANI se ia de averea senatorului Varujan Vosganian
După ce colegii senatori l-au scăpat pe fostul ministru al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, de urmărirea penală la cererea DIICOT, senatorul a fost luat în vizor de Agentia Naţională de Integritate (ANI). ANI s-a autosesizat şi a început verificarea averii senatorului. Varujan Vosganian este suspectat că ar avea sume de bani, inclusiv un credit mai vechi, pe care acesta nu le-ar fi trecut în declaraţiile de avere, potrivit unor surse oficiale. stop_coloana
Verificarea averii senatorului Varujan Vosganian de către ANI are are legătură tot cu dosarul Romgaz-Interagro al DIICOT, fostul ministru al Economiei fiind acuzat că a susţinut o Ordonanţă de urgenţă în urma căreia firma lui Ioan Niculae, Interagro, a beneficiat de gaze ieftine de la Romgaz, pentru producţia de îngrăşăminte chimice.
Săptămâna trecută, Senatul a decis să-l protejeze pe Vosganian de urmărirea penală în dosarul Romgaz-Interagro. La fel s-a întâmplat şi la începul lunii octombrie 2013, în acelaşi dosar. După ce decizia senatorilor a fost criticată inclusiv de liderii aprtidului din care face parte senatorul, acesta a demisionat din PNL. Ne-am fi aşteptat să demisioneze din Senat…
Închisoare cu suspendare pentru un deputat de Mureş
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a comndamnat la un an de închisoare cu suspendare pe deputatul PSD de Mureş Vasile Gliga, pentru ocnflict de interese, în baza unui raport întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Gliga poate face apel.
Vasile Gliga a fost trimis în judecată în urmă cu un an, pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, în perioada ianuarie 2009 – martie 2011. Ancheta în acest caz a fost declanşată în urma unei sesizari trimise la Parchetul General de către Agenţia Naţională de Integritate, în noiembrie 2011. Inspectorii de integritate au calculat că beneficiul patrimonial obţinut de soţia deputatului PSD a fost de 27.095 lei (6.451 euro).
Vasile Gliga a mai primit o lovitură din partea ANI în septembrie 2014. Agenţia a constatat că deputatul s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru ca a deţinut simultan calitatea de parlamentar şi cea de comerciant persoană fizică.
