Zilele trecute, un cunoscut profesor, care are şi titlul de doctor, îmi dă să-i citesc un proiect şcolar, aşa, să ne mai informăm unii de la alţii, ca oamenii. Scrisese domnul doctor cu mâna lui câteva rânduri, spre a expune lucruri importante. Le-am lecturat. Simţeam cum mi se încreţeşte pielea capului şi mi se ridică părul de ruşine de ruşinea ce ar fi trebui să-i fie lui. Şi nu-i era. Omul era sigur pe el. Am dat peste cinci greşeli pe care un elev din clasa a VI-a nu le-ar fi făcut. N-am zis nimic. M-am uitat puţin la figura doctorului şi mi-am dat seama că e genul de om convins că titlul pe care-l are i se cuvine cu adevărat.
Statisticile spun că francezii, dar mai cu seamă britanicii, deşi au universităţi vestite prin specialişti şi oameni de ştiinţă, sunt mai zgârcite în a-şi mări efectivele de doctori în diferite domenii ale ştiinţei. Şi în România lui Ceauşescu, titlurile de doctor în ştiinţe erau rare, fiindcă şi el, Nicolae, dar mai ales soţia sa, Elena, încoronată cu titluri academice de răsunet mondial, nu admiteau ca cineva să le facă concurenţă, iar rarii cercetători şi oameni de ştiinţă autentici, cunoscuţi şi cu faimă în lume, primeau titlurile în şedinţe închise, într-o taină desăvârşită. stop_coloana
Mai nou, după anul 1995 şi 2000, astfel de doctori şi doctoranzi au apărut în România ca ciupercile după căldură şi ploaie. La ora asta, orice şmecher de pe stradă poate să te susţină pe tine la doctorat pentru că are şi el un doctorat dat de alt şmecher. Cel mai probabil un plagiat scris la calculator de o secretară grăsuţă cu mult timp liber. Aşadar, o constatare tristă: în România de după 1989, mulţi neisprăviţi care şi-au plătit diplomele fără să facă studii gimnaziale şi liceale de rigoare, au dobândit tot prin dare de mită licenţe şi masterate universitare. Printre ei, în marea lor majoritate – deci excepţiile sunt rare – există sute de mii de doctori care abia ştiu să scrie două fraze. Unii dintre ei şi-au cumpărat două-trei titluri de doctor, alţii se află încă în incubatorul plin de doctoranzi cărora le-a crescut barba. Un cunoscut profesor universitar zicea: “Românii sunt deştepţi, nu inteligenţi. Deştepţii nu înţeleg nimic, ei repetă ce au înţeles alţii”. Si ajung doctori de două parale.

Post Views: 61