Gelu din Prodănești a venit acasă pentru ultima dată

Am avut un prieten (acum nu-l mai am), un tânăr care și-a luat lumea în cap. Sătenii aveau îndoieli că se va alege ceva de capul lui. A dispărut dintr-o dată. Câțiva ani, și nu puțini, nici părinții, oameni mai în vârstă, nu au știut pe unde umblă. Eu chiar l-am uitat. Anul trecut l-am întâlnit de sărbătorile Crăciunului. A venit să-și vadă mama, pe care o va lua cu el, departe. A venit acasă cu o mașină ca lumea, cu o nevastă și cu un prunc. Și zic în fața portii: Gelule, ai mai crescut. Omul chiar a crescut. Din vorbă în vorbă am aflat că întoarcerea lui acasă nu se va mai întâmpla. “Dacă puteam să-mi fac o casă din munca din România nu plecam în Spania. Acolo m-am așezat bine. Am tot ce-mi trebuie. Suntem mulți români laolaltă. Ne-am făcut lumea noastră”, îmi spune Gelu. N-am îndrăznit să mă folosesc de clișee precum dorul de casă. Dar mă întreb cu neliniște de ce acolo se poate și la noi nu? Dacă ești informat cât de cât, îți explici ușor diferența. Rămâi singur pe uliță. Te mângâi cu o iluminare. Îți numeri câștigul mo- dest și citești știri despre binele altora. Tinerii români care stop_coloana isi asumă destinul se mută în alte țări, unde deschid ochii și gândesc altfel lumea, inclusiv lumea din România. Fostul meu vecin “Gelu” îmi spunea că știe că România este țara cu cea mai scăzută putere de cumpărare din Europa. Știm și noi. El mai știe că sărăcia naște ură și invidie. Ca Gelu al meu sunt sute de mii de tineri. Care gândesc în noul spirit românesc: unde este bine, acolo este patria. Unii se bucură de departe, alții jelesc pădurile tăiate de acasă. Nu știu de ce am crezarea că prin odăile sufletului de acasă nu va bate vântul pustiului. Și mai am crezarea că imaginea caselor cu porțile zăvorâte din satele Sălajului se va corecta într-un fel sau altul. Dacă nu azi, mâine. Dar e numai speranță, n-am argumente.