decembrie 5, 2025

Cată cultură și ce fel de cultură asigură Consiliul Județean in 2015 prin Centrul de Cultură și Artă

imagine-articol0_43718

Agenda manifestărilor și acțiunilor culturale organizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS) în acest an este una bogată și diversificată, în funcție de categoriile de iubitori ai artei. Cel puțin așa susține managerul Daniel Săuca.
 
La secțiunea festivaluri și festivaluri-concurs vor fi nouă asemenea manifestări, dintre care amintim Festivalul internațional de folclor “Ecouri meseșene”, care se află la a 40 ediție și care se va ține între 28 – 30 august. Nu pot fi neglijate nici festivalul  de folclor și mesteșuguri artistice de la Jibou, “Someș, cântecele tale”, ediția a 29-a, ori cel al românilor de pretutindeni, de la Șimleu Silvaniei, sugestiv intitulat “La Fântâna Dorului”. 
 
Dintre spectacolele corale care se vor desfășura în acest an amintim “Ecouri transilvane”, “Venite Adoremus” și “In Excelsis Deo”. 
 
Festivalul “Primăvara Poeziei” ajunge la a 15-a ediție, iar controversatul Muza Fest la ediția a VII-a. 
 
Cât despre taberele de meșteșuguri, folclor și arte vizuale, acesta sunt patru la număr în acest an, dintre care iese în față tabăra de pictură pe sticlă “Icoana sufletului meu”, organizată la Iaz de tânăra păstrătoare de tradiții Ligia Alexandra Bodea. stop_coloana 
 
Proiectele de promovare a unor produse tradiționale din Sălaj, obiceiuri, tradiții, turism cultural se referă la Festivalul Vinului, Festivalul Cepei de la Pericei, “La târg la…”, o manifestare într-o comunitate cu produse tradiționale, precum manifestări și cursuri de olărit, cusătorie – țesătorie, împletit nuiele etc. 
 
Festivalurile de teatru au ca și cap de afiș proiectul “Cultură în șură”, care anul trecut s-a bucurat de un real succes. Anul acesta, inițiatorii vor organiza cultura în șură și în limba maghiară, în localitățile  ai căror locuitori sunt de etnie maghiară. 
 
Alte festivaluri, sărbători naționale, spectacole folclorice, comemorări, întâlniri cu fii satului se vor desfășura în funcție de posibilitățile materiale ale CCAJS și de solicitările unor primării și comunități locale, dar și de alocările de la Consiliul Județean Sălaj. 
 
Nu au fost uitate proiectele “Casa Etnos”, “Casa Tradițională” “Acasă ca demult”, în comunitățile din județul Sălaj.