Șereș Deneș a fost reales chestor al Camerei Deputaților
Deputații și-au ales ieri componența Biroului Permanent de conducere al Camerei pentru noua sesiune parlamentară, până în iulie. Printre cei aleși în funcțiile de conducere se numără și deputatul sălăjean UDMR Sereș Deneș, care va ocupa funcția de chestor. Din componența Biroului Permanent al Camerei vor mai face parte ca vicepreședinți Florin Iordache (PSD), Petru Gabriel Vlase (PSD), Rodica Nassar (PDL), Dan Ștefan Motreanu (PNL). Ca secretari au fost aleși Marcel Ciolacuc (PSD), Laurențiu Chirvășuța (PSD), Cristian Buican (PNL) și Nicolae Mircovici (grupul minorităților naționale). Alături de sălăjeanul Sereș Deneș, în funcția de chestori au fost numiți Mircea Drăghici (PSD), Ioan Bălan (PNL), Steluța Gustica Cătăniciu (PC-PLR). Noua conducere a fost votată cu 311 voturi pentru dintr-un total de 322 de deputați prezenți în plen.
Ales deputat în colegiul Cehu Silvaniei, președintele UDMR Sălaj, Sereș Deneș, ne-a explicat cum se aleg acești reprezentanți din conducerea Camerei. “În conducerea Camerei, fiecare partid, în funcție de mărimea grupului parlamentar, trebuie să propună un anumit număr de membri care să stop_coloana facă parte din conducerea Camerei. Grupul UDMR, fiind mai restrâns, m-a desemnat pe mine în această funcție. Am fost ales cu votul colegilor din plen, iar până la sfârșitul sesiunii parlamentare din iulie voi îndeplini această funcție”, ne-a declarat deputatul Sereș Deneș.
Totodată, Deneș ne-a explicat care sunt atribuțile funcției de chestor în Camera Deputaților. “Zilele următoare ne vom întâlni pentru a ne împărți atribuțiile. Acestea se referă la organizarea Camerei Deputaților, participarea la ședințele Biroului Permanent care organizează munca Camerei Deputaților și ordinea de zi. Pe lângă acest lucru, sunt atribuții ale chestorilor, care supraveghează salarizarea deputaților, cazarea și așa mai departe”, ne-a declarat deputatul Sereș Deneș, care a fost de altfel chestor al Camerei Deputaților de la începutul actualului mandat, din 2012.
