decembrie 5, 2025

Sporuri intre 100 la sută şi 200 la sută pentru medicii care vor să lucreze la sat

imagine-articol0_43691

Medicii de familie şi cei din ambulatoriul de specialitate care vor lucra în comunităţi izolate din mediul rural vor primi sporuri cuprinse între 100 la sută şi 200 la sută, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit căruia demersul are scopul de a atrage medici în zonele respective, scrie Mediafax. “Intenţia noastră este să atragem cât mai mulţi medici către acele comunităţi deficitare, izolate, şi mă refer mai ales la mediul rural. În acest sens, avem un ordin de ministru prin care dăm dreptul autorităţilor locale să stimuleze perfomanţa din spitalele proprii. De asemenea, pentru medicii care lucrează în zone izolate, defavorizate, la sate, vrem să le acordăm sporuri de 100 la sută, chiar şi 200 la sută, pentru a-i aduce în respectivele zone şi, mai ales, pentru a-i menţine”, a declarat Bănicioiu, la evenimentul de lansare a Raportului pentru Sănătate, organizat de Alianţa Pentru Sănătate din România.
Potrivit ministrului Sănătăţii, propunerea legată de sporuri a venit chiar de la autorităţile locale din astfel de zone. “Sunt medici care, altfel, nu ar fi stimulaţi să meargă în zonele respective. (…) Au fost discuţii destul de multe pentru acest subiect şi, practic, de la 1 aprilie va putea fi în vigoare. Este vorba în funcţie de contractul pe care (medicii – n.r.) îl vor semna cu casa de asigurări şi la aceasta se adăugă spo-ruri”, a mai spus Nicolae Bănicioiu.
Propunerea privind acordarea sporurilor este inclusă într-un proiect de ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru aprobarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice din mediul rural şi urban pentru oraşele cu un număr de până la 10.000 de locuitori, funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea.
La rândul său, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, a spus că sporul maxim de 200 la sută ar viza doar medicii din cinci cabinete aflate în Delta Dunării.

Medicii sălăjeni vizaţi de promisiunea sporurilor mărite

“Sporul de rural”, introdus în urmă cu 20 de ani, este menit să crească interesul medicilor pentru stabilirea în localităţi rurale greu accesibile sau în zone izolate unde există deficit de medici. Sporul se acordă conform Ordinului Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 163 din 2008, în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea medicală. Odată cu recalcularea sporului, “sporul rural” ar urma să crească.
Potrivit Ligiei Marincaş, director al Direcţiei Sanitare Publice (DSP) Sălaj, “în judeţ sunt 63 de cabinete medicale la care se aplică majorarea punctului per capita (finanţarea per capita este suma pe care o primeşte medicul de familie în funcţie de numărul de pacienţi pe care îi are stop_coloana înscrişi pe listă – n.r.) cu punctaj între 10 şi 20 de puncte, respectiv procent de majorare între 10 şi 36 la sută”. Cu alte cuvinte, sunt 63 de medici care primesc “spor de rural” şi care ar urma să beneficieze de această schimbare de spor propusă de ministrul Sănătăţii. Dintre acestea, 53 de cabinete au acum spor între 10 şi 20 la sută, iar 10 cabinete au spor între 22 şi 36 la sută.
Valoarea unui punct per capita în trimestrul IV din anul 2014 a fost de 4,64 de lei. Reiese că, în Sălaj, medicului care primeşte 10 la sută spor de rural i se majorează punctul per capita cu aproape 46 de bani, adică ajunge la 5,1 lei.
Cel mai mare procent de majorare al punctului per capita, adică cel mai mare “spor de rural” din judeţ este de 36 la sută şi îi revine cabinetului medical al medicului de familie arab Basaleh Zaleh din comuna Zalha. Cu alte cuvinte, medicului i se adaugă 1,67 lei valorii punctului per capita, ajungând la 6,31 de lei.
Potrivit datelor de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, acestuia i s-a decontat în luna noiembrie suma de 4.123 de lei, din care 2.001 de lei pentru contravaloarea serviciilor prestate de acesta, iar 2.122 de lei pentru finanţarea per capita.
Însă, după cum explică Marius Tăutu, preşedintele CJAS Sălaj, aceştia sunt banii cabinetului, nu banii cu care rămâne medicul în mână. Medicul trebuie să plătească din decontările primite de la CJAS Sălaj salariile asistenţilor medicali, contribuţiile aferente, utilităţile, consumabilele etc. După ce plăteşte toate acestea, “procentul cu care rămâne este de minim 30 la sută şi de maxim 50 – 60 la sută”, spune Tăutu, menţionând că este greu de precizat cu cât la sută din bani rămâne medicul, deoarece depinde de cheltuielile pe care le are cabinetul medical. Adică, medicul din Zalha a câştigat în noiembrie 1.237 de lei, dacă a rămas cu minimul de 30 la sută, sau 2.474 de lei, dacă a rămas cu maximul de 60 la sută.

Comune şi oraşe sălăjene fără medici sau cu medici insuficienţi

Trei comune sălăjene nu au medici de familie, iar două oraşe şi şase comune au doar un medic de familie, potrivit informaţiilor primite de la DSP Sălaj. Cele trei comune sălăjene care nu dispun în permanenţă de un medic de familie sunt Coşei, Treznea şi Lozna. În cazul acestor comune, există un medic de familie care vine o dată sau de două ori pe săptămână, dar mai mult pentru a elibera reţete. Oraşele Jibou şi Şimleu Silvaniei, precum şi comunele Bălan, Ip, Sâg, Surduc, Valcău de Jos şi Amalşu dispun de un singur medic de familie, insuficient pentru populaţia pe care trebuie să o deservească.