Drogurile pentru reţeaua de traficanţi din Sălaj erau furnizate de un craiovean
A fost arestat încă un traficant de droguri ce făcea parte din reţeaua destructurată de DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj la finele lunii noiembrie. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj (DIICOT) au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a craioveanului Constantin Viorel Grigore, în vârstă de 52 de ani, arătând că acesta aproviziona cu droguri reţeaua de traficanţi destructurată la finele lunii noiembrie. Prin urmare, judecătorii Tribunalului Sălaj au decis joi, 29 ianuarie, ca inculpatul Constantin Viorel Grigore să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, până pe 28 februarie. Craioveanul este astfel cel de al zecelea arestat în dosarul traficanţilor de droguri.
Nouă arestări la sfârşitul anului trecut
Reţeaua de traficanţi de droguri din Sălaj a fost destructurată la finele lunii noiembrie de către lucrătorii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Sălaj. Sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, s-au efectuat în luna noiembrie 27 de percheziţii domiciliare. Procurorii au identificat aproxiamtiv 80 de consumatori în rândul tinerilor şi au reţinut pentru arestare şapte persoane.
Tribunalul Sălaj a dispus pe 27 no-iembrie arestarea preventivă a inculpaţilor Hendea Vlad Mihai, Hendea Dan Marian, Corniş Mariana, Corniş Mihai Florin, Nagy Marton, Vasz Florin Bill şi Dragoş Marcel Nicoalae. stop_coloana
Alţi doi membrii ai reţelei de trafic de droguri au fost arestaţi înaintea sărbătorilor de iarnă. Pe 18 decembrie, procurorii DIICOT i-au prezentat Tribunalului Sălaj cu propunerea de arestare pe Sabo Nistor Gavril şi Mandache Nistor. Potrivit informaţiilor oferite atunci de procurorul şef, Dan Buduşan, unul se ocupa de aprovizionarea grupării, iar celălalt asigura paza şi protecţia membrilor reţelei. Instanţa a admis cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cocaină şi etnobotanice vândute copiilor
Reţeaua de droguri destructurată de procurorii DIICOT – Biroul Terito-rial Sălaj era formată din 26 de persoane care acţionau în mai multe localităţi ale judeţului Sălaj, precum şi în judeţul Maramureş şi Cluj. Traficanţii vindeau unor tineri, ba chiar şi copiilor de 11 ani, droguri de mare risc (cocaină) şi substanţe cu efecte psiho-afective (etnobotanice). Substanţele erau porţionate cu ajutorul unor cântare electronice şi ambalate în plicuri în cantitate de 0,25 – 0,33 de grame. Plicurile erau vândute cu sume cuprinse între 30 şi 50 de lei. Documentarea activităţii infracţionale s-a realizat cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii.
