decembrie 5, 2025

Comercianții fără carnet de comercializare și certificat de producător riscă amenzi intre 15.000 și 22.500 de lei

imagine-articol0_43653

Mai mulți producători sălăjeni de legume și fructe sunt nemulțumiți că guvernul le blochează activitatea și nu-și pot comercializa marfa, din cauză că nu se pot emite noile certificate de comercializare. Ei spun că situția este provocată de faptul că încă nu există aprobat ordinul de ministru care să cuprindă normele de aplicare ale legii apărute în toamna anului trecut.

În luna noiembrie, legea privind valorificarea produselor agricole a fost modificată, astfel că fermierii trebuie să obțină noi certificate de producător, respectiv de comerciant. Dacă primul tip de certificate a fost emis, pentru al doilea se așteaptă un dublu ordin ministerial de la Ministerul Agriculturii și de la cel al Dezvoltării. Conform legii, acest ordin trebuia emis până cel târziu în 3 decembrie 2014. Acest lucru însă nu s-a întâmplat nici până în prezent.
Un legumicultor din Lozna, care zilnic stop_coloana se află în Piața agroalimentară din centrul Zalăului, spunea că el și alți legumicultori de pe Valea Someșului au două variante: ori rămân cu produsele în stoc și sunt supuse alterării, ori riscă să plătească amenzi usturătoare. „Spre exemplu, dacă un fermier este prins că își valorifică producția fără a deține atestat de producător valabil și carnet de comercializare a produselor valabil este sancționat cu o amendă între 15.000 de lei și 22.500 de lei. O să ajungă țăranul să-și vândă pământul pentru a putea plăti amenda”, constata cu amărăciune legumicultorul din Lozna. Și asta din cauza birocrației prostești.