Cum a făcut rost Bănișorul de 2,5 milioane de euro și cum s-a descurcat cu ei
Nu-i o comună mare Bănișorul, cu cei 2.060 de locuitori ai săi. Cu zece ani în urmă populația comunei se apropia de 2.500 de locuitori, dar fenomenul împuținării populației rurale nu e singular. Primarul Gheorghe Pop conduce destinele comunității de aproape 16 ani și se zbate ca cei ce l-au ales să nu regrete. Nu voi începe cu perieri la adresa prim-edilului, dar nici nu voi anula prin omisiune seria de realizări de care locuitorii comunei Bănișor, atâția câti mai sunt, beneficiază și se bucură. Mă voi opri de data aceasta la investițiile realizate cu bani europeni prin Măsura 322 – Renovarea și modernizarea satelor, investiții care se apropie de finalizare.
În cea de a doua sesiune din anul 2011, Primăria comunei Bănișor a depus un proiect pe măsura mai sus amintită. La sfârșitul aceluiași an, cererea de finanțare a fost deja aprobată. Suma solicitată a fost de 2,5 milioane de euro. Cu excepția a două obiective (modernizare cămin cultural și after school), toate celelalte investiții au fost de o necesitate stringentă. „Am inclus în proiect construirea unui after school la Bănișor și renova-rea unui cămin cultural tot la Bănișor pentru a primi punctaj mare și a deveni eligibili”, spune primarul Gheorghe Pop.
În derularea proiectului nu ne-am axat pe centrul de comună, cum se întâmplă adesea, am încercat să facem ceva și pentru locuitorii celor două sate Pecei și Ban. Cum la Pecei apa a fost întotdeauna o problemă, primul gând ne-a dus la realizarea sistemului de aducțiune a apei și a sistemului de canalizare. În 2013 am început lucrările. În locul numit Dealul Pădurii am executat un foraj la 180 de metri adâncime. stop_coloana Apa este pompată prin conducte pe toate ulițele, cetățenii urmând să se racordeze de la sistemul stradal. „Deocamdată doar în Pecei am introdus apa, în celelalte două sate, Ban și Bănișor, urmează să accesăm noi fonduri europene prin PNDR 2014 – 2020”, spune primarul Pop.
În anul 2014 a fost inaugurat podul de la Bănișor peste Valea Banului, construit prin Ordonanța nr.7. Cum Valea Banului desparte satele Pericei și Ban în două și devine de netrecut când apele ei se umflă, prioritar a fost construirea a două poduri, în cele două localități. Sunt poduri cu deschidere mare care suportă greutăți până la 80 de tone. „Asta înseamnă că și tancurile vor putea trece pe aici”, zice mai în glumă, mai în serios prin edilul. Podul de la Ban este finalizat, iar cel de la Pericei e făcut în proporție de 92 la sută. Termenul de finalizare este luna mai al acestui an, dar nădăjduim să-l dăm în folosință de Paște”, zice primarul Pop.
Tot prin proiectul depus pe Măsura 322, în toate cele trei sate ale comunei Bănișor s-au reabilitat fie prin pietruire, fie prin asfaltare ulițele. Patru kilometri de covor asfaltic a fost turnat pe ulițele satelor Pecei, Ban și Bănișor. Acțiunea nu e finalizată. Primarul Gheorghe Pop are speranțe că va atrage noi fonduri pentru asfaltarea tuturor ulițelor din comună.
