Categorii largi de romani asistați social sunt scutite de la plata asigurărilor sociale de sănătate
În ședința de miercuri a Guvernului a fost aprobată o Ordonanță privind modificarea Codului fiscal, în sensul exceptării de la plata de asigurări sociale de sănătate a unor categorii de persoane, precum și clarificarea unor categorii de venituri pentru care nu va fi datorată contribuția de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, în Codul fiscal vor fi menționate explicit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări de sănătate, precum și categoriile de venituri pentru care nu vor datora contribuțiile.
Categoriile exceptate de la plata contribuțiilor la Sănătate sunt: copiii până la vârste de 18 ani; tinerii de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenți, inclusiv absolvenții de liceu până la începerea anului universitar, dar nu mai mult trei luni de la terminarea studiilor – aceste categorii datorează contribuții, dar numai pentru situații în care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor; tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului, dacă nu realizează venituri din salarii sau din activități independente; soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate.
Vor mai fi exceptate de la plata contribuției de sănătate persoanele persecutate politic de fostul regim comunist, precum și cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, magistrații înlăturați din justiție pentru considerente politice în timpul regimului comunist, veteranii și văduvele veteranilor de război, luptătorii răniți în revoluția din decembrie 1989, precum și persoanele care au avut de su-ferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987. stop_coloana Categoriile de persoane menționate mai sus vor fi exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate în baza legilor actuale.
Mai beneficiază de prevederile Ordonanței, persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează venituri; bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni; femeile însărcinate și lăuzele dacă nu realizaează venituri asupra cărora se datorează contribuții, sau dacă nivelul acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe țară.
Persoanele cu handicap sunt scutite de impozit
O altă modificare relevantă introdusă de Ordonanța adoptată miercuri de Guvern vizează extinderea scutirii persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat de la plata impozitului pe venit pentru veniturile obținute din activități independente agricole, silvicultură și piscicultură. Până acum persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat beneficiau doar de neimpozitarea veniturilor obținute din salarii sau pensii.
