Elevii și părinții pot contesta rezultatele evaluării la clasă
Elevul sau, după caz, părintele, tutorele sau susținătorul legal are dreptul de a contesta rezultatele evaluării de la clasă, solicitând dascălului să justifice rezultatele evaluării, în prezența elevului și a părintelui, tutorelui sau susținătorului legal, în termen de cinci zile de la comunicare, potrivit Regulamentului de organizare a unităților din preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial.
În situația în care argumentele prezentate de dascăl nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul sau părintele, tutorele sau susținătorul legal poate solicita în scris directorului școlii reevaluarea lucrării scrise. Nu se poate solicita reevaluarea probelor orale sau practice.
Lucrarea va fi corectată de doi profesori care nu predau la clasă
Pentru soluționarea cererii de reevaluare, directorul va desemna două cadre didactice de specialitate din școală care nu predau la clasa respectivă și care vor reevalua lucrarea scrisă. Media notelor acordate separat de cele două cadre didactice este nota rezultată în urma reevaluării. În cazul învățământului primar, calificativul este stabilit, prin consens, de către cele două cadre didactice.
În cazul în care diferența dintre nota inițială, acordată de cadrul didactic de la clasă și nota acordată în urma reevaluării, este mai mică de un punct, contestația este respinsă și nota acordată inițial rămâne neschimbată.
În cazul în care diferența dintre nota inițială stop_coloana și nota acordată în urma reevaluării este de cel puțin de un punct, contestația este acceptată. Calificativul sau notele obținute în urma contestației, rămân definitive.
Tot potrivit regulamentului, conducerea și personalul din unitatea de învățământ nu pot face publice datele personale și rezultatele școlare, ale elevilor.
Școlile, obligate să ofere elevilor consiliere
Regulamentul mai prevede că școlile sunt obligate să asigure elevilor servicii complementare cum ar fi: consilierea în scopul orientării profesionale, consilierea psihologică și socială, prin personal de specialitate. La începutul fiecărui an școlar se realizează examinarea stării de sănătate a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor.
Potrivit regulamentului, elevii și părinții, tutorii sau susținătorii legali ai acestora au dreptul să fie consultați și să-și exprime opțiunea pentru disciplinele aflate în oferta educațională a unității de învățământ, în concordanță cu nevoile și interesele de învățare ale elevilor, cu specificul școlii și cu nevoile comunității locale sau a partenerilor economici.
