”Noul PSD” al lui Geoană şi Vanghelie este prezentat ca o ameninţare pentru Ponta şi un sprijin neaşteptat pentru accederea dreptei la guvernare
Foşti membri marcanţi ai marelui partid de stânga, Marian Vanghelie şi Mircea Geoană, aruncă bomba în interiorul PSD. După ce amândoi au anunţat că vor să construiască „noul PSD”, Marian Vanghelie anunţă că un grup de 50 – 60 de parlamentari PSD vor vota moţiunea de cenzură la adresa guvernului Ponta anunţată de PNL. Cuplul Geoană – Vanghelie susţine că a convins deja 25 de parlamentari social-democraţi să întoarcă spatele colegilor şi liderului Ponta şi că până la votul pe moţiune va ajunge la 50 – 60 de adepţi. „Pâna la 1 februarie, vom pune la punct prima etapă a proiectului nostru politic, alături de cel puţin 25 de parlamentari. Împreună constituim grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea noului PSD, un partid de stânga puternic si serios”, a declarat vanghelie pentru Gândul. „Vom vota moţiunea, ca să-l trimitem acasă pe Victor Ponta din funcţia de premier. Pe noi ne interesează o guvernare stabilă în România, până în anul 2020, pe model german. Stânga cu dreapta, ca să nu mai fie scandaluri şi certuri; să fie o chestie serioasă”, a explicat fostul pesedist.
Lucian Bode spune că PNL îşi face deocamdată temele ca să-l poată trimite acasă pe Ponta
Întrebat dacă PNL este deschis la o alianţă cu „noul PSD”, deputatul sălăjean al noului PNL Lucian Bode ne-a declarat că nu este deloc interesat de luptele interne din PSD. „Despre votul pe moţiunea de cenzură… nu am nici un dubiu cu privire la faptul că foarte mulţi parlamentari PSD sunt hotărâţi să voteze pentru demiterea guvernului Ponta!”, a răspuns Bode. Copreşedintele PNL Sălaj a precizat şi când va fi depusă această moţiune la adresa Guvernului Ponta. „Sunt foarte interesat de calendarul pe care PNL şi l-a fixat în vederea îndepărtării lui Victor Ponta de la Palatul Victoria şi instalarea unui guvern liberal. PNL nu îşi poate permite să-şi asume să mai lase la putere un guvern despre care ştim că a pregătit un buget nerealist, care dă ordonanţă de urgenţă pentru o singură persoană, un guvern care pune în stop_coloana pericol securitatea energetică a României, un guvern format din persoane controversate, un guvern care acţionează la ordinul baronilor locali. Preluarea guvernării este unul din obiectivele cu care PNL a venit în faţa opiniei publice. PSD a pierdut alegerile în 16 noiembrie şi este, din punctul nostru de vedere şi al electoratului, lipsit de legitimitate şi de credibilitate. Sfârşitul primăverii va însemna un nou guvern liberal la Palatul Victoria şi finalul carierei politice a lui Victor Ponta. În câteva luni, lucrurile vor fi tranşate printr-o moţiune de cenzură.
Există o decizie unanimă cu privire la momentul la care PNL va depune moţiune de cenzură. În mod categoric, o guvernare trebuie pregătită. Programul de guvernare al PNL, care urmează să fie finalizat până la data de 28 februarie, va fi supus dezbaterii interne a PNL şi dezbaterii societăţii civile. PNL îşi doreşte o dezbatere reală pe proiectele de anvergură pe care îşi va asuma exerciţiul guvernamental. PNL are obligaţia să-i dea preşedintelui Klaus Iohannis un partener la Palatul Victoria, pentru a se asigura un parcurs normal României. PNL este determinat să ajungă la guvernare, să vină cu oameni credibili, care nu au în spate controverse. Nu poţi să depui o moţiune de cenzură dacă nu ai un program de guvernare pe care să îl prezinţi imediat ce va pica guvernul Ponta. Asta a fost logica demersurile şi etapizarea stabilită de PNL, nu putem avansa un calendar decât în aceşti parametri. După ce PNL parcurge aceste etape, necesare şi obligatorii, sunt convins că vor exista suficienţi parlamentari care să investească un guvern PNL cu un program de guvernare eficient, realist şi credibil.”, a declarat Lucian Bode.
