Maternitatea din Spitalul Județean identifică cu succes nou-născuții cu probleme de auz

Peste 1.500 de copii nou-născuți au fost testați cu aparatura de depistare a deficenței de auz. Aproape 75 de copii nu au trecut testul la externarea din maternitate.

Spitalul Județean de Urgență Zalău reușește de aproape un an să identifice nou-născuții care au probleme cu auzul. Hipoacuzia (diminuare a sensibilității auzului care poate ajunge până la surditate – n.r.) se poate depista la nou-născuții care se nasc în maternitatea de la Zalău grație aparaturii pentru screeningul hipoacuziei la nou-născut (otoemisiunile acustice tranzitorii), achiziționată la începutul anului trecut prin proiectul „O lume a sunetelor pentru toți”, derulat de Spitalul Județean de Urgență Zalău și Asociația Sprijin Independent pentru Spitalul Zalău. Aparatura a fost îmbunătățită din luna mai a anului trecut prin proiectul Otoscreen, proiect de screeening auditiv la nou-născuți, la care participă și Spitalul Județean. 
Maternitatea de la Zalău se află printre cele 17 maternități din țară care au aparatură pentru screening auditiv la nou-născuți. Începând de anul acesta, mi-nistrul Sănătății a promis dotarea tuturor maternităților din țară cu aparatură pentru screeningul auditiv la nou-născuți.
Din luna februarie a anului trecut au fost testați în total 1.556 nou-născuți. La 71 dintre aceștia otoemisiunile acustice au fost absente (adică nu au trecut testul – n.r.) la externarea din maternitate. În anul acesta au fost testați 20 de nou-născuți și doar la unul dintrei ei otoemisiunile acustice au fost absente la externare. Potrivit medicului specialist ORL de la Spitalul Județean, Anamaria Matioc, nou-născuții care nu trec testul de screening la externarea din maternitate sunt rechemați la vârsta de o lună și trei luni în vederea retestării. Cei care nu trec testul nici la aceste vârste sunt îndrumați spre centrele de diagnostic și tratament al hipoacuziei la nou-născut și copilul mic. Testarea se face gratuit în maternitate. 
Tratamentul pentru deficiența de auz este asigurat gratuit în cadrul programelor gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Fără screening, hipoacuzia îi poate păcăli și pe medici

„Auzul normal este o condiție obligatorie pentru dezvoltarea unei comunicări orale optime.Consecințele hipoacuziei bilaterale (surditate la ambele urechi – n.r.) la copii diferă, în funcție de severitatea hipoacuziei. Pentru dezvoltarea copilului este deosebit de important ca hipoacuzia să fie depistată cât mai devreme pentru a asigura în timp util tratamentul ade-cvat. Mai multe comitete naționale ORL, inclusiv Academia Americană de ORL și chirurgie a capului și gâtului, și Academia Americană de Pediatrie, au recomandat ca pierderea auzului la copii să fie diagnosticată, iar atunci când este posibil și tratată, înainte de vârsta de șase luni”, explică Anamaria Matioc. „Această recomandare se bazează pe studii științifice care au arătat că copiii identificați cu pierderea auzului, înainte de vârsta de șase luni, au o șansă mai bună de a dezvolta abilități echivalente cu colegii lor care aud normal în momentul în care merg la grădiniță. Copiii la care hipoacuzia nu poate fi diagnosticată decât mai târzi, la vârsta de 2 – 3 ani, pot suferi în cele din urmă deficiențe irever-sibile și permanente în vorbire, limbaj și abilități cognitive. Hipoacuzia este o boală care, mai ales în cazul nou-născuților și copiilor mici, îi păcălește încă, de cele mai mult ori, și pe medici. Screeningul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viață, asta pentru că nou-născuții hipoacuzici arată și se comportă la fel ca nou-născuții cu auz normal”, mărturișește medicul ORL.

 Povestea emoționantă a fetiței care a cunoscut lumea sunetelor abia la aproape doi ani după naștere

Hipoacuzia copilului are un impact extraordinar și asupra părinților. Rușine, frică și neîncredere sunt doar câteva dintre trăirile părinților ai căror copii nu aud. Aceste obstacole inte-rioare cad, însă, atunci când medicina dă o mână de ajutor. stop_coloana
Impactul asupra părinților când li se spune că copilul nu aude, chiar asupra celor care lucrează în sistemul medical, este de nedescris. „Impactul e catastrofal. În momentul acela îți vine să plângi. După te trezești la viață, că n-ai ce face și n-ai de ales, trebuie să-ți ajuți copilul. Când te gândești că nu poate să audă, că nu te înțelege, că nu aude o mașina dacă vine… e greu de pus în cuvinte”, mărturișește mama unei fetițe implantate din Zalău, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Mama a descoperit că fetița nu aude în 2007. Pe atunci fetița avea un an și opt luni, iar la Zalău nu se făcea scree-ning auditiv. „Am dus-o la doctor în momentul în care am văzut că nu se întoarce când a claxonat mașina. Am presimțit și înainte că ar putea fi ceva în neregulă, dar lumea îmi spunea că mă agit prea mult și totul e în regulă. Din păcate, temerile mi s-au adeverit când doctorul mi-a spus că are probleme și că nu aude”, își amintește mămica. 
Au urmat drumuri la Cluj, consultații și teste. După două luni de la aflarea teribilei vești, micuța a fost programată pentru implant cohlear, un fel de ureche artificială. Avea să audă pentru prima dată în viața ei. Pentru prima dată în aproape doi ani de când s-a născut. Pentru ea, viața urma să înceapă cu adevărat abia de la un an și 10 luni, după operația de implantare. 
Însă implantul e doar primul pas pentru a-i oferi copilului o șansă la o viață normală. „După implant am făcut naveta la Cluj săptămânal pentru logopedie pentru ca fetița să învețe să recunoască sunetele, să le pronunțe corect. Mergeam și la Sibiu lunar pentru reglarea aparatului (aparatul se află în afara urechii și captează sunetele, pe care le transmite spre implant – n.r.). Zilnic trebuie să lucrez cu fetița, să repete sunete, să fie înconjurată în permanență de sunete. Toată ziua trebuie să vorbesc cu ea, să nu stea în liniște”, povestește mămica.

Protecția Copilului i-a tăiat drepturile de handicap la un an după implant

„Statul nu te susține cu nimic, totul se face pe propria putere a părinților”, spune cu amărăciune mama, care își amintește de nedreptatea ce i s-a făcut la un an după ce fetița a fost implantată. „După un an de la implant, comisia de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului mi-a tăiat toate drepturile de handicap pentru fetiță pe motiv că audiograma (test care indică dacă și cum aude o persoană – n.r.) a ieșit bine. Era normal să iasă mai bine, chiar dacă fetița nu recunoștea toate sunetele la vremea aceea, din moment ce avea implant. Numai că fără aparat, implantul nu primește sunete și copilul tot surd e. Nu era problema banilor, primeam puțini față de cât cheltuiam, dar pierdeam dreptul la logopedie gratuită, pentru care mergeam la Cluj. Eram disperată și nu știam ce să fac. Apoi m-a sfătuit cineva să dau în judecată DGASPC-ul și până la urmă am câștigat”, spune mămica.

Colegii și profesorii o susțin

Acum fetița are nouă ani și este în clasa a doua. Nu i-a fost ușor să-i ajungă din urmă pe copiii de vârsta ei care aud normal. Însă nici ea, nici părinții ei, nu se dau bătuți. E o luptă ce va dura toată viața. La școală, atât colegii, cât și învățătoarea și profesorii de la clasă, o susțin mereu. Mulți spun că dacă o vede cineva care nu știe că are implant, nici nu-și dă seamă că, de fapt, ea aude doar cu o ureche artificială. „Până acum am avut parte de oameni care s-au implicat și au susținut-o. Norocul ei e că se acomodează foarte repede. Nu e un copil dificil și am încercat să intre în contact cu cât mai multă lume, să participe la cât mai multe evenimente, să ajungă să se descurce în lume. De multe ori mi-am transformat casa în grădiniță pentru ca ea să aibă cu cine să socializeze”, mărturișește zâmbind mama.

1 din 1.000 de copii se nasc cu o pierdere de auz la una sau ambele urechi. Această cifră crește până la aproximativ 1 din 100 de copii la cei care au petrecut mai mult de 48 de ore în compartimentul de terapie intensivă.