Cariera şi viaţa lui Mircea Tutovan

„Tunarul” Europei este acum pensionar, dar iubeşte în continuare voleiul

Mircea Tutovan a fost unul dintre cei mai mari voleibalişti pe care i-a dat România anilor ’70 – ’80. A jucat la Elcond Dinamo Zalău, iar performanţele l-au consacrat ca pe un nume fără care voleiul nu avea sens la acea vreme. La fiecare servă a „tunarului Europei” sala îi striga numele. Când se vorbea de Elcond, se vorbea neapărat şi de Tutovan, căpitanul echipei, cel mai valoros om din teren indiferent cine erau adversarii Elcondului. Spectacolul voleibalistic umplea la fiecare meci până la refuz Sala Sporturilor din Zalău. Erau timpuri când toţi spectatorii ştiau pe de rost imnul echipei şi îl cântau în sală. Adversarii porneau din start cu handicap. Zalăul avea publicul şi îl avea pe Tutovan.

Tutovan este în prezent pensionar şi trăieşte la Zalău, alături de soţia lui, care este imobilizată într-un scaun cu rotile. După cariera din volei, viaţa nu a fost prea darnică cu Mircea Tutovan, iar condiţiile l-au obligat să stea lângă familie. Unii îi spun „erou” că îşi îngrijeşte soţia. Însă el este de altă părere. „Cum să fiu considerat un erou că am grijă de soţia mea. După 41 de ani de căsnicie este normal să am grija de ea. Cine să se ocupe? Normal că eu!”, spune fostul jucător al echipelor Dinamo Bucureşti, Şimleu şi Zalău.
Mircea Tutovan încă mai ţine legătura cu voleiul prin prisma unui spectator de lux al echipei din Zalău şi, din când în când, al echipei din Şimleu. Ca în orice sport, i-au rămas amintirile… Şi nu sunt puţine.

Cum a început să practice voleiul

Până să fie unul dintre cei mai buni voleibalişti români, Mircea Tutuvan a jucat fotbal şi handbal. Mai bine spus, practica orice sport, cu excepţia voleiului, în ciuda fizicului său impunător. „Eu habar nu aveam de volei la început. Eram prin clasa a opta şi ţin minte că atunci jucam handbal şi fotbal prin curtea şcoli. În 1966, m-a chemat profesorul Sas să văd o finală de Cupa Campionilor Europeni la volei. Am stat câteva minute în faţa televizorului, după care am plecat, fiindcă nu am înţeles mare lucru. Cele două echipe care jucau finala erau Dinamo şi Rapid, iar acel joc a avut loc la Bucureşti, în Sala „Expoziţiei”. Ţsta a fost primul meu contact cu voleiul”, îşi aduce aminte Mircea Tutovan, care în acele vremuri era un elev silitor la scoală. „Învăţam bine la şcoală şi ţin minte că a venit diriginta la tata să întrebe dacă nu vrea să mă lase la liceu. Tata a refuzat şi am ajuns la Şcoala Profesională din Braşov. Cum îmi plăcea sportul, eram tot timpul prin tribune sau pe terenul de joc şi îmi aduc aminte că a venit la mine un profesor şchiop cu baston care m-a întrebat dacă am am echipament la mine. I-am zis că am, doar că nu aveam adidaşi, pentru că eu purtam la 14 ani numărul 46 de picior. Repede mi-a făcut rost de încălţăminte şi m-a introdus să joc volei. A doua zi m-am trezit cu mama la şcoală. A venit şi m-a întrebat dacă vreau să merg să joc volei la Bucureşti, pentru că i-a zis ei un profesor că o să fie bine şi că acolo aveam masa şi cazarea gratuită. I-am zis că sunt de acord şi aşa am ajuns să ma transfer la Bucureşti cu şcoala, iar după căteva luni am început voleiul de performanţă”, rememorează Tutovan.

Steaua şi Rapid nu l-au vrut şi a ajuns la Dinamo, devenind Maestru Emerit în Sport şi campion multiplu

După ce a ajuns în capitală, „tunarul” Europei muncea foarte mult şi vroia să ajungă la Steaua, însă a fost refuzat. A făcut în cele din urmă furori la Dinamo. „Munceam foarte mult la Bucureşti şi vroiam să merg la Steaua. Cei de acolo nu m-au dorit, pentru că ziceau cu sunt prea scump. Am încercat să ajung la Rapid, dar nici conducătorii Rapidului nu m-au dorit la echipă, aşa că am ajuns la Dinamo. După un an de zile jucam în primii şase, adică eram titular de bază. Asta se întâmpla pe la 18 ani”, poveseteşte Mircea Tutovan, care a primit în anul 1971 ordinul de Maestru Emerit în Sport şi medalia Serviciul cre-dincios clasa a III-a.
Mircea Tutovan a obţinut cu formaţia Dinamo Bucreşti 10 titluri de campion naţional, precum şi Cupa Cupelor şi Cupa Campionilor, însă cea mai mare realizare reprezintă Cupa Campionilor pe care a câştigat-o în 1981 într-o finală cu ruşi de la TSK Moscova.

Povestea victoriei din finala Cupei Campionilor Europeni

La fiecare meci era cel mai bun de pe teren. În finala Cupei Campionilor Europeni din 1981, care s-a disputat în Palma de Mallorca, a avut rolul decisiv. Dinamo s-a impus atunci cu scorul de 3 – 2 în faţa ruşilor de la TSK Moscova. „Am început meciul foarte bine şi am condus cu 2 – 0 la seturi. Nu ştiu nici acum ce s-a întâmplat în jocul nostru, pentru că ruşii au egalat rapid la 2. Eu eram atunci cu „dezlegarea” în buzunar, pentru că mă înţelesem cu doctorul Ioan Puşcaş să merg la Şimleu, şi mă gândeam ce rău ar fi picat să pierdem finala. Cine ştie când mai aveam ocazia de mai juca o finală. A venit la mine antrenorul Schreiber şi mi-a zis că iar o să pierdem, aşa cum o făcusem la Paris şi în Finlanda. I-am zis: neamţule, mă laşi să fac eu cinci minute de pregătire cu băieţii? Fă ce vrei tu, că eu am nişte emoţii de mor aici, mi-a răspuns antrenorul. I-am luat pe băieţi şi am făcut exerciţii pentru a uita de stresul jocului. Înainte de a începe setul i-am zis lui Cornel Oros, ridicătorul de atunci, să-mi paseze oriunde sunt. Jocul a mers perfect şi i-am învins sub 10 pe ruşi. Ţin minte că ultimul punct a fost un semias făcut de Emilian Vrâncuţ, care acum nu mai este printre noi. Parcă văd şi acum acel serviciu. Ruşi au început să plângă, iar noi eram în sărbătoare”, povesteşte Tutovan, la 34 de ani de la câştigarea finalei.
La întoarcerea din Spania, conducătorii clubului au încercat să-l ţină la Dinamo, însă Tutovan a plecat la Şimleu.

Transferul la Şimleu şi Zalău

Imediat după câştigarea finalei, Mircea Tutovan a bătut palma cu doctorul Puşcaş şi a ajuns la Şimleu. Primea un salariu fabulos pentru vremurile acelea. „În 1974 am fost la Mondiale în Mexic şi acolo m-am întâlnit prima dată cu doctorul Puşcaş. După câteva discuţii, m-a întrebat dacă nu vreau să vin la Şimleu. I-am răspuns că de la Dinamo se pleacă mai sus şi că oricum nu puteam, pentru că nu mă lăsau. În fine, m-am hotărât apoi brusc să plec totuţi la Şimleu. 
După câştigarea Cupei Campionilor, am mai stat trei zile prin Spania, până ne-a venit avionul din România. Abia la întoarcere am înţeles de ce un ins mă tot urmărea. stop_coloana  La urcare în avion am primit un telefon în care eram avertizat să nu aduc nimic în ţară, pentru că eram controlat la sânge în România. Oricum pachetele mele erau la colegul de cameră. La mine aveam doar geanta cu echipament şi două pungi cu două sticle de Whisky, două sticle de vin de Malaga şi două cartuşe de ţigări. Ajunşi în România, am observat că s-au schimbat vameşii, pentru că eu îi cunoşteam pe toţi. După ce s-a coborât toată echipa din avion a venit la mine un vameş şi m-a intrebat ce am în geantă. I-am raspuns, iar el a spus să o desfac. Am zis că nu o desfac şi că, dacă vrea el, să o desfacă, doar că trebuie să le aranjeze la loc. A umblat printre haine şi nu a găsit nimic, după care a luat la puricat cele două pungi. Atunci m-am supărat foarte tare şi am decis să plec la Şimleu, chiar dacă poate nu vroiam sută la sută”, explică Tutovan decizia transferului de la Dinamo la Şimleu. Cu formaţia de la poalele Măgurii, fostul câştigător al Cupei Campionilor a obţinut un loc trei în campionat, fiind cea mai bună clasare cât timp a evoluat acolo.
După perioada Şimleu a urmat un transfer la Zalău, de fapt o vânzare a întregii echipe, după cum spune Mircea Tutovan. „În 1983, echipa din Şimleu s-a vândut la Zalău. În vremea aceea, echipa s-a rupt în două şi s-au format două părţi: una care a vrut să râmănă la Şimleu şi una care vroia la Zalău, plus că eu eram scos ţap ispăşitor pentru că ei credeau că eu vreau la Zalău. Eram cu casa în construcţie şi nu-mi ardea mie de transfer. După ce am ajuns la Zalău, şase luni am făcut naveta Zalău – Şimleu. Pe atunci, Zalăul nu avea o echipă foarte bună şi de aceea vroiau jucătorii de la Şimleu. Doctorul Puşcaş se ocupa pe atunci cu construcţia spitalalului şi, după câte am înţeles eu, s-au făcut presiuni asupra lui să cedeze echipa la Zalău. Era ceva legat de finanţarea pentru spital. Aşa am ajuns eu la Zalău, printr-un aranjament”, ne-a explicat Tutovan.

Performanţele lui Tutovan

Mircea Tutovan s-a născut pe 13 martie 1952 în satul Nemşa, comuna Moşna, judeţul Sibiu. Ca jucător a obţinut 10 titluri de campion naţional cu Dinamo, precum şi Cupa Cupelor şi Cupa Campionilor Europeni. Pentru naţionala României a evoluat de peste 300 de ori, cu care a obţinut două medalii de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Tutovan a fost primul jucător european care a servit din săritură şi a fost recunoscut drept jucătorul cu cel mai bun serviciu din lume. Pentru rezultatele sale foarte bune obţinute în sport este maestru emerit al sportului şi a primit medalia Serviciul credincios clasa a III – a.

Inventatorul servei din săritură

De-a lungul carierei, Tutovan s-a evidenţiat în primul rând cu serviciul. A fost primul european care a servit din săritură, iar într-un meci a obţinut opt puncte din serviciu. Serva lui era ca o bombă care cădea în terenul adversarilor. „Serveam desprins de la sol, dar nu cu elan. Mai târziu am înţeles că dacă loveam mingea cât mai de sus traiectoria era foarte bună şi obţineam punctul. Într-un meci din turneul campionilor contra unei echipe din Rusia am reuşit să obţin opt puncte consecutive. Visul meu era să fac 15 puncte (pe atunci setul avea 15 puncte – n.r.), însă a fost foarte greu şi nu am reuşit. Chiar dacă aveam un serviciu bun, au fost şi meciuri în care nu dădeam întotdeauna mingea peste fileu”.

Despre voleiul de azi şi cel de atunci

Legendarul voleibalist Mircea Tutovan spune că voleiul din anii lui de glorie a fost mai spectaculos decât este acum. „Noi atunci evoluam pentru spectacol. Părerea mea este că voleiul de atunci a fost mai spectaculos. Eu am prins toate sistemele de joc, cel în care ambele echipe serveau câte cinci serve, dar şi cel cu „schimb de servă”. Cred că acesta cu „schimb de servă” a fost cel mai spectaculos. {in minte că într-un meci un singur set a durat aproape două ore şi s-a dus până la 36 – 34 cred. (funcţiona sistemul cu avantaj la egalitate la final de set – n.r.). Voleibaliştii din ziua de azi parcă sunt roboţi şi nu fac spectcol. Parcă mergi la teatru, plus că au şi obiectiv de genul locurile 1 – 6 sau scăparea de retrogradare. Ce obiective sunt acestea. Obiectivul unei echipei ar trebui să fie doar locul unu”, explică „tunarul” diferenţa dintre voleiul actual şi cel din vremea lui.

Mircea Tutovan a fost la câţiva metri de atacul terorist de la Olimpiada din 1972 din Munchen

Pe când avea 20 de ani şi era legitimat la Dinamo, Mircea Tutuvan a participat cu naţionala României la Jocurile Olimpice de Vară din 1972 de la Munchen, unde s-a clasat la final pe locul cinci, după ce „tricolorii” au învins Cehoslovacia cu 3 – 1. Însă Tutovan a rămas cu altă amintire de acolo. „În 1972 am participat la Olimpiada de la Munchen şi totul a fost bine, până într-o zi când a avut loc acel atac terorist asupra delegaţiei Israelului. Ne-am speriat foarte tare atunci, pentru că noi eram cazaţi la câţiva metri de atentat”, îşi aduce aminte marele voleibalist.

Doctorul Ioan Puşcaş, despre Mircea Tutovan

Cel care l-a adus de la Dinamo la Şimleu, doctorul Ioan Puşcaş, spune despre Mircea Tutovan că a fost unul dintre cei mai buni voleibalişti din lume.
„Cred că toată lumea ştie că eu l-am adus la Şimleu de la Dinamo Bucureşti. Am crezut în el şi am văzut un jucător foarte bun atunci. Consider că a fost, este şi va râmâne poate unul dintre cei mai mari voleibalişti pe care i-a dat România. Mai mult, nu greşim cu nimic dacă spunem că a fost şi cel mai bun din lume. Mărturie stă acel meci de la Partizan Belgrad, când am câştigat Cupa Balcanică, atunci spectatorii strigau „Tutovana, Tutovana”. Sigur a fost cel mai bun voleibalist sălăjean al tuturor timpurilor”, a declarat doctorul Puşcaş despre Mircea Tutovan.