Obiceiuri şi tradiţii de Bobotează in satele sălăjene

Creştinii sărbătoresc azi Botezul Domnului în râul Iordan, sărbătoare cunoscută şi sub numele de Bobotează. Dacă pentru orăşeni sărbătoarea are o conotaţie religioasă, în lumea satului Boboteaza este una dintre sărbătorile cu conotaţie dublă, atât religioasă, cât şi magică. Camelia Burghele, doctor etnolog la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, ne-a dezvăluit o parte din ritualurile specifice satelor sălăjene de Bobotează.

Dacă e ger de Bobotează, anul e roditor

“Boboteaza activează şi resorturi ale divinaţiei meteo-rologice, în sensul că acum se pot face presupuneri despre vremea din anul în curs, aşa cum, la Anul Nou, se poate ghici vremea în funcţie de cantitatea de apă adunată în cele 12 coji de ceapă (calendarul de ceapă)”, explică Camelia Burghele o altă semnificaţie a Bobotezei. Po-trivit unui text cules de etnolog de la Gavril Gui din Valcău de Jos, “dacă la Bobotează îi frig, că aşe trăbuie să fie, frig, că aşe să zâce că îi jeru Bobotezei, atunci tăt anu a fi roditor şi bogat şi dacă a ninje, or fi multe grâne pă hotar, da dacă vremea îi moale, atunci a fi moale şi anu, adică sclab.”

Copiii merg cu “ţuraleisa”

“În unele sate, acum, de Bobotează, încă se mai colindă, pentru ultima dată. În alte sate, din contră, acum se îngroapă Crăciunul şi, odată cu el, şi colindele. În fine, în multe dintre satele Sălajului, acum, cu această ocazie, se merge cu ţuraleisa, un scenariu similar colindatului. De altfel, mesajul colindelor şi al ţuraleisei este acelaşi, de urare a sănătăţii, purităţii interioare şi prosperităţii”, ne spune Camelia Burghele.
Prin satele de pe valea Barcăului, copiii umblă în ajunul Bobotezei (sau, uneori, în ajunul Anului Nou), cu ţuraleisa; este vorba despre cete de copii până în 15 ani, cu straiţe în spate, care umblă pe la toate casele din sat şi dacă primesc un răspuns pozitiv la întrebarea “Primiţi cu ţuraleisa?” încep urările pentru gazdă. Sunt texte scurte, recitate cu voce puternică de către copii: “Câte pietre la fântână,/Atâtea oale cu smântână!/Câţi cărbuni în vatră,/Atâţia boi în poiată!”, urlă copiii când merg cu ţuraleisa, potrivit lui Gavril Gui din Valcău de Jos. Zgomotele de tălăngi, clopote, tobe şi strigătele scoase de copii sunt menite să sperie duhurile potrivnice. Femeile sunt cele care îi răsplătesc prin daruri pe cei care vin în casă. Fetele de măritat sau, în lipsa acestora, stăpânele caselor oferă copiilor mere, nuci sau prune uscate.
La Drighiu şi la Halmăjd, copiii ţuraleisători porneau pe la toate casele din sat, în ajunul Bobotezei, fără să aibă nici o legătură cu preotul care sfinţea casele, subliniindu-se, astfel, şi mai mult caracterul magico-ritualic al obiceiului, separat de cadrul religios al Bobotezei. Acolo unde nu erau primiţi cu ţuraleisa, copiii făceau urări ironice, de felul “Câte paie în poiată,/Atâtea fete pă vatră!/Câte paie pe coteţ,/Atâtea fete în undeţ!”

Preotul nu sfinţea “casele cu femei fujite”

Componenta religioasă a sărbătorii este dată, în primul rând, de postul sever din Ajunul Bobotezei, când creştinii fie ajunau, fie posteau, stop_coloana pentru a putea întâmpina curaţi sărbătoarea creştinească şi pentru ca toate dorinţele lor legate mai ales de sănătate să fie ascultate.
“În ziua de Bobotează, preotul sfinţeşte în biserică apa cea mare, într-un ritual liturgic consacrat, la acest moment participând întreaga comunitate. Se crede că apa sfinţită are proprietatea de a sfinţi orice atinge, şi, de aceea, oamenii îşi luau cu ei acasă, în canceauă, apă sfinţită. În toate satele sălăjene, în ajun de Bobotează, preotul umbla cu crucea şi sfinţea casele cu apa sfinţită în biserică. De obicei, era însoţit de cantor şi, uneori, şi de doi sau trei copii, care îi anunţau prezenţa”, relatează etnologul sălăjean.
O mărturisire interesantă a Rozalicăi Bicăzan din Chilioara, culeasă de Camelia Burghele, arată că preotul taxa acum, cu ocazia sfinţirii caselor, cuplurile care nu era cununate în biserică sau nu trăiau în conformitate cu morala creştină. “La Bobotează vinea popa să sfinţească casele, da acolo unde erau fete fujite, nu să băga popa. Unde erau aşe, necununaţi, cu fete fujite cum să zâcea atunci, nu să băga popa. Popa sfinţea casa şi ocolu”, spune Rozalica.
Viorica Chirilă din Marin spune că “la Bobotează să duce apă sfinţâtă şi la hotare şi o ţâpăm pă grâne şi pă mălai şi pân ocol, că apa dă la Bobotează stă şi douăzeci de ani”. Gestul, după cum explică etnologul sălăjean, echivalează cu un botez simbolic al ogoarelor.

Fetele fac vrăji de dragoste

Până la Bobotează e termenul scadent pentru peţitul fetelor, explică etnologul sălăjean. De aceea, sărbătoarea reprezintă “vârful vrăjilor de dragoste şi al ghicitului premarital”.
“Aşadar, în seara de Bobotează, după interdicţii alimentare, fata de măritat mânca anumite alimente care îi stimulau, prin senzaţia de sete din timpul nopţii, capa-citatea de a visa, mai ales vise erotice. De exemplu, tradiţia spune că fetele mâncau o bucată de pâine la Horoatu Crasnei, o jumătate de plăcintă foarte sărată, la Popeni şi la Var, o pască, la Chilioara sau un cocuţ numa din sare şi fărină, la Marin”, povesteşte Camelia Burghele.
Suplimentar, ca o modalitate de sti-mulare psihologică, fata dormea “pe locul de unde a sfinţit popa camera, pe cămaşa unui fecior, pe o jirebie de cânepă, pe locul unde a stat popa” – după cum explica regretatul etnologul sălăjean Gheorghe Şişeştean -, adică într-un spaţiu bine delimitat unde fie predominau semnele masculinului faţă de care tânăra fată încerca să se apropie, fie se manifesta neîngrădit puterea prezenţei speciale a preotului, care, în imaginarul colectiv al satului tradiţional, era un garant al împlinirii dorinţelor.