decembrie 5, 2025

Cardul naţional de sănătate este obligatoriu de la 1 februarie

imagine-articol0_43297

Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate va fi obligatorie de la 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Data de 1 februarie este, de altfel, cea menţionată în mai multe rânduri de autorităţi ca fiind cea mai probabilă pentru introducerea acestei obligativităţi.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat pentru Mediafax că până la 1 februarie se face iniţierea cardurilor, de către medicii de familie, astfel încât acestea să devină active.
Cardul urmează să fie iniţializat de către medicii de familie doar atunci când o persoană va avea nevoie de un anumit serviciu medical. Cu alte cuvinte, nu este necesar ca asiguratul să meargă special la medic pentru activarea cardului. Activarea cardului de sănătate se va face la orice furnizor de servicii medicale (cabinet de medicină primară, spital, ambulatoriu, laborator) la care asiguratul va apela prima dată după primirea cardului.

Cardul nu funcţionează cum trebuie

Cardul naţional de sănătate este util pentru dovedirea calităţii de asigurat şi înlocuieşte adeverinţa de asigurat şi celelalte do-cumente care, în absenţa adeverinţei de asigurat, puteau fi folosite de persoana care are nevoie de servicii în faţa furnizorului de servicii.
Cardul naţional de sănătate a fost testat în luna decembrie de câţiva medici de familie din Sălaj. Potrivit preşedintelui Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, Marius Tăutu, cardul funcţionează, însă medicii au semnalat o mare deficienţă. După ce cardul este iniţializat, programul nu arată nicio informaţie legat de calitatea de asigurat a pacientului. Pagina care se deschide după ce este introdus codul PIN este identică atât în cazul celor asiguraţi, cât şi în cazul celor neasiguraţi. Cu alte cuvinte, cardul nu îndeplineşte funcţia sa principală.

Medicii de familie vor redistribui cardurile celor care nu le-au ridicat

Distribuţia cardurilor a început din luna septembrie. În Sălaj au fost distribuite 156.597 de carduri naţionale de asigurări de sănătate. Din acestea, 4.353 au fost returnate CJAS Sălaj din pricină că persoanele nu au fost găsite acasă, sunt plecate în străinătate sau şi-au schimbat domiciliul.
Valoarea totală a contractului semnat între CJAS Sălaj şi Oficiul Judeţean de Poştă Sălaj este de 532.054 de lei, TVA inclus. stop_coloana
Toţi sălăjenii cu vârsta de 18 ani şi peste primesc carduri de sănătate. Persoanele care nu au primit cardul naţional de sănătate se pot adresa CJAS Sălaj.
Cardurile vor rămâne la CJAS Sălaj puţin timp, urmând ca acestea să fie trimise luna aceasta către medicii de familie. “Cardurile care nu vor fi distribuite, prin intermediul serviciilor poştale, atunci când se va încheia procesul de distribuire prin aceste ser-vicii, vor fi predate caselor de asigurări şi, în scurt timp, casele de asigurări vor trimite cardurile către medicii de familie. Distribuirea prin servicii poştale s-a realizat în mare măsură, dar nu s-a terminat încă. În ianuarie, se termină distribuirea cardurilor prin poştă şi, tot în această lună, cele care nu au fost distribuite vor fi tri-mise la medicii de familie. Asiguraţii care şi-au primit deja cardul pe parcursul lunii ianuarie îl vor putea iniţializa, iar cei care nu au intrat în posesia cardului îl vor ridica de la medicul de familie, în curând, odată cu solicitarea unui serviciu medical, ocazie cu care se va face şi iniţializarea cardului şi validarea serviciului pentru care se duc la medicul de familie”, a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Mihaela Tănase.

Înlocuirea cardului costă 2,2 euro plus TVA

În cazul în care asiguratul pierde cardul de sănătate sau i se fură, îl distruge sau solicită schimbarea acestuia din pricina modificării datelor de identificare (de exemplu, schimbarea numelui de familie), atunci acesta trebuie să facă o cerere la CJAS Sălaj pentru a primi un card nou. Costul cardului, de 2,2 euro plus TVA, va fi suportat de asigurat, cardul urmând să fie emis la 30 de zile de la plată. Pe perioada celor 30 de zile, asiguratul va primi o adeverinţă de asigurat.
În cazul în care numele este tipărit greşit pe card, atunci cardul trebuie predat la CJAS Sălaj, unde se va solicita eliberarea unui alt card, care va fi unul gratuit. Noul card se va primi în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii.