Se spune că tot farmecul Crăciunului este la sat și că doar “acolo se mai păstrează tradițiile”. Așa o fi? De ani buni îmi petrec Crăciunul la sat. Un sat sălăjean cu oameni din ce în ce mai puțini și îmbătrâniți, cu copii cât să-i numeri pe degete. Anul ăsta au venit la colindat mai puțini decât anul trecut, când am avut mai puțini decât în celălalt an, și tot așa. Unii sunt “mânați” de părinți și bunici, alții de dorința de a-și face bani ca să-și cumpere ceea ce și-au planificat cu mult timp în urmă că vor să-și cumpere “cu banii de colindă”. Mi-am trimis și eu copilul la colindat, mai mult de dragul amintirilor de demult. Copil fiind, tot anul adunam staniol de la ciocolată și calendare bisericești ca să ne împodobim steaua cu care mergeam la colindat. Câțiva ani mai târziu, cu tinerii din sat ne adunam în două cete și colindam la casa fiecăruia dintre noi. Părinții nu dormeau toată noaptea de Crăciun, pentru că trebuiau să ne aștepte pe noi. Sărbătoare o simțeam altfel. stop_coloana Pregătirea mesei de Crăciun, cu toate bucatele, era un adevărat ritual. Era o sărbătoare a bucuriei în adevăratul sens al cuvântului, la care toți membrii familiei participau.
De foarte mulți ani n-am mai mers la colindat. Iar anul ăsta norocul meu a fost că copilul nu a vrut să meargă nicăieri fără mama și tata. Gazdele ne-au primit bucuroase peste măsură că au și ei colindători în noaptea de Crăciun. Subiectul principal a fost obiceiul uitat, cum se umbla la colindat cândva, pe vremea părinților noștri. Cât de frumos și de firesc se întâmplau toate atunci, spre deosebire de vremurile de acum.

Post Views: 60