Supermarketurile, Poşta şi spitalele au program special de sărbători
Magazinele mari închid în ziua de Crăciun şi în prima zi din 2015
Supermaketurile vor funcţiona după un program special de sărbători. Kaufland Zalău va fi închis în 25 decembrie şi 1 ianuarie. Azi, magazinul are deschis până la ora 16:30, iar pe 26 decembrie până la ora 14.30. În perioada 27 – 30 decembrie, magazinul va fi deschis în intervalul 9.00 – 22.00. Pe 31 decembrie, Kaufland Zalău va avea program până la 16.30, iar pe 2 ianuarie până la ora 14.30. Din 3 ianuarie, magazinul îşi reia programul normal de la ora 9.00 la ora 21.00.
Pe site-ul supermaketului Lidl aflăm că magazinele vor fi închise în zilele de 25, 26 şi 31 decembrie.
În ceea ce priveşte magazinul Carrefour Zalău, acesta are deschis azi între orele 7.00 – 18.00. Pe 25 decembrie şi pe 1 ianuarie magazinul e închis. Pe 26 decembrie Carrefour va fi deschis între orele 10.00 – 18.00, în perioada 29 – 30 decembrie între orele 7.00 – 23.00, pe 31 decembrie între orele 7.00 – 18.00, iar pe 2 ianuarie între orele 10.00 – 18.00.
Program scurt pentru Poştă pe 24 şi 31 decembrie
Dorin Terec de la Oficiul Judeţean de Poştă Sălaj ne-a comunicat că poşta lucrează cu program scurt pe 24 şi 31 decembrie. Sălăjenii care au nevoie de servicii poştale se pot adresa oficiilor poştale până la ora 14.00.
Program special pentru spitale, medici de familie şi dentişti
Spitalele din Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou şi Crasna funcţionează după un program special în perioada 25 – 28 decembrie. Astfel, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău vor fi 16 linii de gardă care includ radiologie şi laborator, două gărzi la domiciliul şi două linii de gardă de urgenţă la UPU. La Spitalul Orăşenesc “Dr. Prof. Ioan Puşcaş” Şimleu Silvaniei vor fi trei linii de gardă, din care o specialitate medicală, un chirurg şi un pediatru. Atât la Spitalul Orăşenesc Jibou, cât şi la Spitalul de Boli Cro-nice Crasna va fi câte o linie de gardă, specialitate medicală.
Ambulatoriile de specialitate din Zalău, Jibou şi Crasna au program normal azi şi în intervalul 29 – 31 decembrie, iar ambulatoriul de specialitate din Şimleu Silvaniei are program normal în zilele 29 şi 30 decembrie.
Medicii de familie lucrează în conformitate cu contractul încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, fiecare având afişat programul de sărbători. stop_coloana Azi şi în perioada 29 – 31 decembrie, programul de lucru este normal. Continuitatea asistenţei medicale primare se asigură prin cele patru Centre de permanenţă din Zalău, Crasna, Hida şi Cehu Silvaniei.
Două cabinete stomatologice vor fi disponibile de sărbători şi anume dr. Mirela Bertean, telefon 0740.643.617 şi dr. Viorel Istoan 0744.785.915, iar la celelalte cabinete de medicină dentară la solicitare telefonică.
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, perma-nenţa la sediul DSP se desfăşoară conform aprobării, în zilele de sărbătoare, între orele 10.00 – 14.00. “Ulterior se preia legătura pe mobil de către o persoană din comitetul director. S-a organizat permanenţa la domiciliu din partea conducerii unităţii. În situaţii deosebite intervin echipe formate din personal de specialitate de la inspecţie, supraveghere, laborator şi conducător auto. Sunt asigurate materiale sanitare, biocide, în caz de nevoie, pentru intervenţii”, transmite Ligia Marincaş.
11 farmacii deschise în perioada sărbătorilor
11 farmacii au program de sărbători în judeţul Sălaj.
În Zalau, farmacia Salvofarm, din incinta Clinicii Salvosan Ciobanca, are program non-stop. Alte patru farmacii din Zalău vor avea program de sărbători, şi anume farmaciile Richter (între orele 9 – 14), Iris Plus (între orele 9 – 14), Sensiblu (între orele 9 – 14, iar cea din Kaufland Zalău în funcţie de programul Kaufland) şi Perla Medifarm (între orele 8 – 16).
La Jibou vor avea program de sărbători trei farmacii. Este vorba de Farmalex, Paeonia şi Panaceea Farm, toate între orele 9 – 13.
În Cehu Silvaniei sunt deschise două farmacii, respectiv farmacia Diana (între orele 9 -13) şi farmacia Hipocrate (între orele 8 – 13).
La Şimleul Silvaniei o singură farmacie are program de sărbători. Este vorba de farmacia Farmatris, care va avea deschis între orele 8 – 14.
