decembrie 5, 2025

Volkswagen Golf second-hand este maşina preferată de romani

imagine-articol0_43195

Peste 60 la sută dintre românii care au cumpărat o maşină în anul 2014 au optat pentru maşini la mâna a doua aduse din import. Cele mai căutate mărci auto second hand din România în anul 2014 au fost Volkswagen (19,1 la sută dintre preferinţe), Opel (11,1 la sută) şi Ford (9,1 la sută). Kilometrajul mediu al maşinilor second hand a fost de 143.000 de kilometri efectuaţi, iar vârsta medie de 8 ani, conform unei analize a experţilor site-ului vezicatface.ro.
Cele mai căutate maşini second-hand de către români în anul 2014 au fost cele fabricate între 2005 – 2010. Din punct de vedere al combustibilului ales, aceştia s-au orientat în proporţi de 47 la sută spre benzină şi 53 la sută spre motorină.
Preferinţele românilor nu s-au schimbat la capitolul mărci auto faţă de anul precedent. În top zece cele mai căutate mărci se regăsesc aceiaşi producători ca şi în anul precedent, cu o singură excepţie, Toyota, care a detronat marca Peugeot. Toyota a înregistrat cu 56 la sută mai multe căutări decât în anul precedent, înregistrând o creştere semnificativă în topul căutărilor.
stop_coloana La fel ca în anul 2013, Volkswagen Golf a rămas cea mai căutată maşină second-hand din România. Următoarele maşini în topul căutărilor românilor sunt Opel Astra, Ford Focus, Audi A4, BMW Sera 3, Skoda Fabia, Skoda Octavia şi Seat Ibiza.
La capitolul SUV-uri second-hand topul este condus de Dacia Duster, cu 9,3 la sută din topul căutărilor. Mai precis, una din zece căutări de SUV-uri second hand a fost pentru modelul românesc. Pe următoarele locuri s-au clasat Nissan Qashqai (7 la sută), BMW X (6,5 la sută), BMW X5 (5,9 la sută), Volkswagen Tiguan (5,9 la sută), Toyota RAV-4 (5,1 la sută), Volkswagen Touareg (4,5 la sută), Honda CR-V (3,8 la sută), Land Rover Freelander (3,5 la sută) şi Subaru Forester (3,2 la sută).