Orizontul nu se mai zareste aproape deloc. Punctele cardinale parca s-au topit si debusolati orbecaim dupa cum ne taie capul. Trist este ca nu ne prea taie. Haosul a cuprins agricultura romaneasca. Manoasele noastre campii semana cu o batatura de gospodar nepriceput. Si asta in conditiile in care Pamantul se strofoca si gafaie incercand sa sustina peste sapte miliarde de locuitori cu hrana si cu apa. La noi insa doua milioane de hectare sunt lasate de izbeliste. Uitate de de catre stapani si cel mai grav de catre autoritati. Romania nu poate acoperi azi nici un sfert din propriile nevoi de consum. Un calcul sumar pe care mai marii zilei il stiu, dar nu fac nimic sa-l puna in practica, demonstreaza posibilitatea agriculturii noastre de a oferi din abundenta toata gama de produse agroalimentare pentru o populatie de peste o suta de milioane de suflete. Totusi cum s-a ajuns la aceste mari neimpliniri? Nu voi spune noutati, dar nu-i greu sa vezi cu ochiul liber ca revenirea ogoarelor la stapanii de drept a insemnat la noi faramitarea nepemisa si deloc productiva a tarinei. Tehnologii invechite ori pur si simplu abandonate chiar si de inaintasii nostri, lucrari facute de mantuiala, seminte folosite din propriul hambar, compromisuri costisitoare in folosirea produselor chimice, calendatul agricol neadaptat la actualele conditii climaterice si cate si mai cate. Intr-un segment de timp, cand incalzirea globala si desertificarea pun mari semne de intrebare, cand lupta pentru hrana a devenit subiect de securitate planetara, la noi sistemele de irigatii cu un potential de peste trei milioane de hectare in urma cu nici doua decenii, au fost distruse si abia de mai uda doua-trei sute de mii de hectare. Si apoi sa nu uitam de nepermisul divort de cercetarea agricola, care era candva capitol economic de mandrie nationala. Toate acestea hibe si inca multe altele au facut ca agricultura romaneasca sa se abandoneze pe sine, sa trecem de la modern la primitiv, de la record la saracie. Cand, cum, ce, doar Domnul stie.