Se împlineşte un sfert de veac de la căderea comunismului în România. Mai bine zis de la căderea lui Ceauşescu, că de fapt comunismul a continuat să dăinuiască pe plaiul mioritic încă mulţi ani, până în zilele noastre. Ce am aşteptat noi în acel decembrie î89 şi cu ce ne-am ales. Am aşteptat hrană şi ne-am trezit în sărăcie lucie, am aşteptat locuri de muncă bine plătite şi ne-am ales cu sute de mii de şomeri, am aşteptat căldură în case şi ne-am ales cu frig din cauza scumpirii combustibilului. Avem în scimb libertate. Libertatea de a răbda de foame, de a răbda de frig, de a fi slugi prin străinătăţuri. Tin minte că Silviu Brucan spunea atunci., în zilelel acelea fierbinţi, că ne trebuie 20 de ani ca să ajungem la nivelul ţărilor occidentale. L-am înjurat cu toţii. Ni se părea o perioadă prea lungă. Dar nu numai că nu am progresat, dar am dat şi înapoi ca racul. Şi când spun asta mă gândesc la industrie, agricultură, învăţământ etc. stop_coloana Ceea ce a înflorit la noi după “89 este corupţia. Dar despre asta vom vorbi altădată. Spuneam ca” am regresat. Ne-ar mai trebui încă vreo 25 de ani ca să ajungem la ceea ce prevestea Brucan. Suntem o ţară săracă, divizată, definită de ruperea legăturilor între oamnei. Neîncrederea în sine, neîncrederea în ceilalţi, neîcrederea în viitor, neîncrederea în instituţii, cam asta caracterizează populaţia acestei ţări. Păcat de cei care s-au jertfit cu crezul că viitorul va fi mai luminos, mai plin de speranţe. Viitorul se întunecă precum un cer înaintea furtunii, iar speranţele se ofilesc ca florile la căderea brumei.

Post Views: 63