Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea unui consiliu de etică în fiecare spital, admiţând că drepturile pacienţilor români sunt “des încălcate”. Majoritatea acestor consilii etice va fi deţinută chiar de angajaţii spitalului, se menţionează în referatul de însoţire a proiectului Ministerului Sănătăţii privind înfiinţarea acestor centre. Cu alte cuvinte, trei dintre cei patru membri ai consiliului etic (doi medici şi un asistent) vor fi aleşi chiar de către colegii lor, al căror nivel etic vor trebui să-l monitorizeze.
Cum funcţionează un astfel de consiliu ştim deja. Un for similar al Spitalului judeţean a dat un răspuns recent la un caz expus pe larg în ziarul nostru, când copilul familiei Olar a fost refuzat la “Urgenţă”, deşi procedurile impuneau consultarea lui. Foarte mulţi cititori s-au regăsit în cazul expus, dovadă mesajele lor pe forumul Graiul Sălajului. stop_coloana Părinţii au depus plângere la Consiliul Etic de la Spitalul Judeţean şi, după “investigaţii” prelungite până când ecoul cazului s-a pierdut, vinovaţii s-au ales cu un “avertisment verbal”. De ochii lumii, s-a luat o măsură. Iar sistemul merge mai departe aşa cum suntem deja obişnuiţi. Nu zice nimeni că ideea înfiinţării acestor consilii nu e bună. Dar să nu fie constituite doar ca să bifăm o activitate. Poate ar fi mai bine ca membrii să nu fie aleşi din spital, pentru că aceştia pot fi părtinitori cu colegii, iar scopul etic al consiliului se pierde.