decembrie 5, 2025

Peste 31 de tone de fructe şi legume au fost impărţite copiilor, varstniciilor şi familiilor nevoiaşe

imagine-articol0_43081

Peste 31 de tone de legume şi fructe au fost adunate în şcolile sălăjene pentru a fi donate familiilor, persoanelor vârstnice şi copiilor nevoiaşi. 8.085 preşcolari şi elevi de nivel primar, gimnazial şi liceal, precum şi 1.208 de dascăli din 79 de şcoli din Sălaj s-au implicat în strângerea legumelor şi a fructelor, ce s-a desfăşurat în perioada 17 – 21 noiembrie cu ocazia “Săptămânii legumelor şi a fructelor donate”, organizată în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC).
 Au fost aprovizionate cu fructe şi legume Centrul Social Multifuncţional Cehu Silvaniei, Jibou, Zalău; Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Speranţa”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei; Aşezământul filantropic “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” Şimleu Silvaniei, 45 de familii, copiii de la Casa de tip familiar Fizeş, Casa de tip familiar “Licurici”, stop_coloana Centrul de îngrijire pentru persoane adulte cu handicap Boghiş, copiii şi vârstnicii de la Centru “Sf. Pantelimon” Bic, persoane vârstnice din Centre de îngrijire şi asistenţă personală şi din mănăstiri.
 Efortul elevilor şi al dascălilor e de apreciat, având în vedere şi faptul că în Sălaj anul acesta s-a înregistrat o supraproducţie de mere, multe din ele fiind lăsate de cultivatori să putrezească în livezi pe motiv că preţul lor a fost unul de batjocură, iar veniturile nu acoperă cheltuielile de producţie.