decembrie 5, 2025

Investiţii cu bani europeni la Sig şi speranţe pentru reluarea lucrărilor la campusul şcolar

imagine-articol0_43061

Grupul de Acţiune Locală (GAL) “PoartaTransilvaniei” include şi două comune din judeţul Sălaj: Sîg şi Cizer. Primarul comunei Sîg, Florian Bonţe este de părere că se accesează mult mai uşor fonduri europene printr-un GAL decât individual ca unitate adminstrativ teritorială. La ora actuală comuna Sîg are două proiecte în execuţie. Un prim proiect este modernizarea căminului cultural din satul Tusa, cămin cultural ce va fi adaptat cerinţelor comunităţii. Aici vor avea loc mai multe activităţi sociale gen nunţi, botezuri, parastase. În acest sens a fost amenajată o bucătărire dotată cu tot moblierul necesar dar şi o sală de mese cu 150 de locuri. Desigur, lăcaşurile de cultură de la ţară nu-şi mai au destinaţia de altădată cu scenete, brigăzi artistice şi grupuri corale, dar dacă în proiect e musai inclus şi un astfel de edi-ficiu pentru un spor de punctaj, trebuie să te conformezi. Chiar dacă termenul de finalizare a fost stabilit pentru 15 septembrie 2015, primarul Bonţe spune că la finele anului în curs lăcaşul va fi dată în folosinţă. Valoarea investiţiei este de 60.000 de euro. stop_coloana
Un alt proiect care se derulează în prezent tot cu fonduri europene este modernizarea ulţei Tusanului din satul Sîrbi. Asta înseamnă pietruirea şi asfaltarea unei porţiuni de un kilometru de drum. Valoarea totală a lucrării se ridică la 75.000 de euro.
Şi dacă tot suntem la capitolul investiţii, primarul Florian Bonţe spune că cererea de evaluare pentru Campusul şcolar din Sîg care se află la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord Vest a trecut de etapa a II -a. 20.000.000 de lei sunt necesari pentru a pune campusul pe picioare. “Avem şanse mari de a primi aceşti bani” spune în încheiere, cu optimism prim edilul de Sâg.