Hoții bat la ușă și spun că vin din partea primăriei
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sălaj atrag atenția zălăuanilor asupra unei noi metode de înșelăciune. Zălăuanii sunt îndemnați să fie prudenți când cineva le bate la ușă și se dă drept reprezentant al primăriei, deoarece pot să devină următoarele victime ale escrocilor.
Două incidente au avut deja loc în Zalău, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sălaj, Tincuța Dumuța. Prima victimă a noii înșelăciuni a fost o persoană care locuiește pe strada Armoniei. Pe 25 noiembrie, un bărbat necunoscut i-a bătut la ușă, recomandându-se că este de la Primărie și vine pentru deratizare. Persoana l-a primit în locuință, iar din poșetă și dintr-o altă încăpere escrocul i-a sustras suma de 4.100 lei, după care s-a făcut nevăzut.
Trei zile mai târziu, pe data de 28 noiembrie, în jurul amiezii, pe strada Aleea Astrei, din Zalău, o persoană necunoscută a pătruns într-o altă locuință, ușa fiind neasigurată. Cu același pretext ca și în cazul anterior, a intrat în locuință, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur.
„În ambele cazuri, victimele au observat că persoana care s-a prezentat la locuințele acestora era foarte politicoasă”, precizează Tincuța Dumuța.
Poliția recomandă cetățenilor precauție maximă
Reprezentanții IPJ Sălaj sunt de părere că cunoașterea de către populație a cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au generat și favorizat săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune este foarte importantă, deoarece, spre deosebire de alte infracțiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reușind să găsească metode de a câștiga încrederea victimelor, lucru esențial în reușita acestora. stop_coloana
Pentru a nu deveni victime, IPJ Sălaj vă recomandă să verificați prin vizor identitatea vizitatorilor și să evitați să deschideți la oricine (chiar dacă este femeie sau persoană în vârstă care solicită ajutor); să evitați să deschideți ușa diferiților vânzători ambulanți sau persoanelor care spun că vin pentru verificări în apartament – să verificați legitimația de serviciu sau ordinul de executare a lucrării; să nu primiți în locuință persoane care pretind că sunt de la diverse societăți comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce ați verificat actul de identitate și legitimația de serviciu și vă cre-ează convingerea că au calitatea invocată. Nu le furnizați acestora informații despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.
De asemenea, Poliția recomandă ignorarea mesajelor în care vi se spune că ați fost desemnat câștigător, la concursuri la care nu ați participat. Poliția mai recomandă să nu furnizați date confidențiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoașteți. Este de evitat și trimiterea de copii după buletin sau cărți de credit prin email sau fax.
În cazul în care sunteți sunați de astfel de persoane și nu reușiți să aflați dacă informațiile sunt corecte, să solicitați o întâlnire directă pentru a le da banii și să sunați în același timp la 112, cerând ajutorul Poliției.
