Un sobor de preoţi ortodocşi ne-a mângâiat sufletele zeci de minute pe platoul de marmură din faţa Prefecturii, cu ocazia sărbătorii Zilei Naţionale a României. Zeci de minute care au cântărit întreit cu ajutorul frigului, care a contribuit la mângâiatul urechilor noastre alături de vântul tăios. Şi atunci, în condiţii vitrege pentru umilul meu organism, s-a născut în mintea mea umila părere că Biserica ar avea un plus de imagine dacă nu s-ar impune atât de tare la astfel de evenimente laice şi dacă ar avea o atitudine mai umilă. Nu faţă de noi, dar obligatoriu faţă de tot ce înseamnă Dumnezeu. Prea îşi vrea Biserica cu orice prilej partea leului. Prea vrea să fie prima, să acapareze tot, ştiut fiind că totul în lumea noastră are la bază principii economice. Ştim din Biblie că bogăţiile adevărate se află în ceruri: “Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică, unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură”. Dacă puterea şi bogăţia pământeană stop_coloana sunt iluzorii, atunci pe bună dreptate ne întrebăm ce caută Biserica în toate ecuaţiile pământene. De ce episcopul se tolăneşte în autoturisme de sute de mii de euro, de ce mai marii preoţimii îşi ridică palate şi circulă în maşini luxoase, de ce simte biserica nevoia de a-şi îndemna mirenii să meargă la vot, de ce îndeamnă la donaţii care de care mai substanţiale, dacă ele nu ajung la cei care constituie marginea societăţii? Pentru multă lume astfel de gesturi şi astfel de comportment rămân un mister. Mai degrabă cred că Biserica, oricare ar fi ea, ar trebui să-şi îndemne credincioşii să meargă la lăcaşul de cult şi să respecte o serie de principii morale. Pentru că de asta se ocupă vremelnic Biserica pe Pământ. În rest, totul e deşertăciune şi goană după vânt.

Post Views: 59