Sălajul la momentul Unirii de la 1918

1 Decembrie 1918 este momentul de cumpănă când Marea Adunare de la Alba Iulia a hotărât unirea Transilvaniei cu România. Un aport semnificativ l-au avut şi românii din judeţul Sălaj.
Comitatul Sălaj a luat fiinţă în anul 1876, prin unirea comitatelor Crasna şi Solnocul de Mijloc, la care s-au adăugat şi câteva comune din comitatele Dăbâca şi Cojocna. Denumirea de Sălaj a apărut însă cu mult înainte de acel an. Sălajul era un comitat ce se întindea pe 3.818 kilometri pătraţi, cu un pronunţat caracter agrar şi cu doar două oraşe, Zalău – cu o istorie dependentă de Drumul Sării şi Poarta Meseşană, cu precădere ungurească, şi |imleu SIlvaniei – capitala comitatului Crasna. Principala ramură economică a comitatului era agricultura. Marea majoritate a românilor sălăjeni locuiau la sate. Conform recensământului din 1880, în Sălaj erau 171.079 locuitori, dintre care 103.307 erau români, unguri 58.228 şi 819 germani. La 1900 numărul românilor a crescut până la 125.451, iar al germanilor la 1.494 populaţie stabilă. Românii sălăjeni, în marea lor majoritate ţărani, fuseseră iobagi pe pământurile domnilor de pământ, mai ales ale baronilor şi conţilor Banffy şi Wsselenyi. „n satele româneşti sălăjene casele erau mici, scunde, cu pereţi din lemn sau pământ.

Revoluţia din Sălaj

În toamna anului 1918, Puterile Centrale (Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Bulgaria) au ajuns în pragul declinului total. Învinse pe fronturi şi confruntate cu revolte şi dezertări în masă, sunt silite să ceară armistiţiu cu Antanta (Imperiul Rus, Franţa, Imperiul Britanic). A urmat o mare dorinţă de libertate a naţiunilor din Austro-Ungaria şi astfel iau naştere numeroase state unitare.
Sfârşitul războiului a găsit România (fără Transilvania) în tabăra Antantei şi cerea dreptul de a se desăvârşi ca stat unitar. S-a ajuns ca în Sălajul lunii noiembrie 1918 să aibă loc numeroase revolte cu caracter revoluţionar împotriva autorităţilor ungureşti. Autorităţile maghiare, ameninţate, se retrag. Jandarmii, notarii, primarii şi preceptorii unguri părăsesc comunele. Vechea administraţie ungurească este înlocuită cu forţa de consilii naţionale româneşti şi gărzi naţionale, care au fost primele nuclee ale administraţiei româneşti din Transilvania. Românii transilvăneni simţeau că este momentul de cumpănă în care pot instaura administraţie românească într-un teritoriu ocupat de străini prea multă vreme. Cauză a revoltelor erau şi abuzurile la care autorităţile comunale ungureşti au recurs de nenumărate ori. În mijlocul lui noiembrie 1918 apar Consiliile Naţionale şi Gărzile Naţionale Româneşti, care pretutindeni în judeţ acţionau stop_coloana ca organ politico-administrativ, înlocuind vechile autorităţi. La 11 noiembrie 1918 se constituie Consiliul Naţional Român pentru comitatul Sălaj, sub conducerea dr. Gheorghe Pop, Alexandru Ţiple şi Iosif Farcaş. Se înfiinţează sub conducerea dr. Iulian Andrei Domşa şi Garda Naţională Română pentru comitatul Sălaj.

Momentul culminant – Alba Iulia

La 20 noiembrie 1918, Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania convoca Adunarea Naţională a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania la Alba Iulia, considerată cetatea istorică a neamului, la 1 Decembrie 1918. Adunarea Naţională de la Alba Iulia era primul parlament autentic reprezentativ şi democratic al românilor din Transilvania. Sălăjenii au avut un rol important în desfăşurarea istoricei adunări. Prezidiul Marii Adunări Naţionale avea în componenţă numeroşi sălăjeni, pe Ghoerghe Pop de Băseşti (preşedinte de onoare), Victor Deleu (conducătorul corpului de voluntari români din Transilvania, Bucovina şi Ungaria), Iuliu Maniu.
Marea Adunare Naţională, prin votul celor 1.228 de delegaţi aleşi şi în prezenţa a peste 100.000 de români, a consfinţit unirea pentru todeauna a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Sălăjeanul Gheorghe Pop de Băseşti a proclamat unirea “tuturor celor de o limbă şi de o lege într-un singur şi nedespărţit Stat Românesc”.
A doua zi, pe 2 decembrie, Marele Sfat Naţional s-a întrunit în sala tribunalului din Alba Iulia, unde a fost ales preşedinte Gheorghe Pop de Băseşti. Printre sălăjenii aleşi în conducerea Marelui Sfat naţional au mai fost Victor Deleu, Iuliu Coroianu, Cassiu Maniu şi Alexandru Aciu din Şimleu Silvaniei, Traian Trufaşiu, preot din Zalău, Augustin Pintea, avocat din Crasna, şi Coriolan Ster, avocat din Tăşnad.
Consiliul Dirigent, organul executiv provizoriu, până la preluarea puterii de către organele de stat de la Bucureşti, era compus din 15 membri şi îl avea în frunte pe sălăjeanul Iuliu Maniu. Consiliul Dirigent a fost aprobat prin Decretul Regal nr. 3672 din 13 decembrie 1918 şi îşi va încheia mandatul la 4 aprilie 1920. Marele Sfat naţional a fost desfinţat la 20 noiembrie 1919, atunci când şi-a început activitatea Parlamentul României.