decembrie 5, 2025

Spitalul Judeţean va trebui să scoată cu 100.000 de lei mai mult in fiecare lună pentru mancarea bolnavilor

imagine-articol0_42879

Ministerul Sănătăţii intenţionează să crească alocaţiile de hrană pentru pacienţii internaţi în spitalele publice, începând cu luna decembrie, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei, anunţă Mediafax. “Este necesară o actualizare a cuantumului alocaţiilor pentru bolnavi. Acestea au rămas neschimbate din anul 2008 şi nu mai corespund realităţilor, iar succesul tratamentului este dat şi de o alimentaţie corespunzătoare”, arată textul proiectului. Documentul ia în calcul şi crearea unei bazei legale pentru ca autorităţile locale să poată suplimenta aceste sume prin hotărâri ale consiliilor locale, pentru spitalele din subordine. Conform documentului aflat în dezbatere, începând cu luna decembrie 2014, nivelul alocaţiilor de hrană va fi actualizat cu indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare, în perioada mai 2008 – septembrie 2014, precum şi creşterea cu cinci la sută a cotei TVA.
Alocaţiile de hrană vor ajunge între 7 lei şi 19,4 lei pentru bolnavii adulţi, corespunzător bolilor pentru care sunt internaţi, şi între 3 lei şi 17,5 lei pentru copii, în funcţie de categoria de vârstă şi afecţiune. Actualele alocaţii de hrană stabilite în luna aprilie 2008 se situează între 7,0 lei şi 13,0 lei, pentru bolnavii adulţi, şi între 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii.

Impact bugetar de peste 31 de milioane de lei

În aceste condiţii, se estimează că impactul bugetar al noilor alocaţii la nivelul unui an va fi de 31,67 de milioane de lei, iar pentru ultima lună a anului curent este de 2,64 de milioane de lei. Analiza a fost efectuată doar la nivelul spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Aceste sume urmează să fie suportate stop_coloana din bugetele de venituri şi cheltuieli proprii ale unităţilor sanitare cu paturi, indiferent de subordonare, ţinând cont că aceste unităţi îşi finanţează cheltuielile integral din veniturile proprii, obţinute potrivit legii.
Potrivit proiectului, nivelul alocaţiilor de hrană este maximal. Acesta poate fi depaşit prin hotărâri ale consiliilor unităţilor administrativ-teritoriale pentru spitalele din subordine, cu suportarea de către acestea din bugetele proprii a cheltuielilor suplimentare, precum şi la solicitarea persoanelor fizice beneficiare, care vor suporta cheltuielile suplimentare corespunzătoare.

Calcul pe numărul de externări de la Spitalului Judeţean

Potrivit informaţiilor primite de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, media alocaţiei de hrană pentru un blonav pe zi este de 7,5 de lei. Reiese că în 31 de zile spitalul cheltuie 232,5 lei în medie cu mâncarea pentru un bolnav. Dacă luăm în calcul că pe lună se fac aproximativ 1.700 de externări la spital, rezultă că spitalul cheltuie în medie 395.250 de lei cu mâncarea bolnavilor pe lună.
Având în vedere că media alocaţiei de hrană pentru un bolnav va creşte la aproximativ 9,4 lei, rezultă că pentru un bolnav, Spitalul Judeţean va trebui să plătească pe lună aproximativ 291,4 lei, adică 495.380 de lei pentru 1.700 de externări. Asta înseamnă că spitalul va trebui să scoată lunar 99.860 de lei în plus din buget numai pentru a hrăni bolnavii.