Zalăul a fost in weekend centru de inițiere a copiilor in oină
Sâmbătă și duminică Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” a fost gazda programului Pierre de Coubertin “Și tu poți fi campion la oină”. Proiectul este susținut de Federația Română de Oină și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului. “Acest proiect a avut drept scop inițierea și selecția copiilor pentru formarea unei echipe zonale care să participe la turneul final de la Sibiu din perioada 28 – 30 noiembrie”, ne-a declarat cel care s-a ocupat de proiect, Dan Aluaș directorul Școlii din Dargu. La inițiere și selecție au parti-cipat peste 25 de elevi de la Liceul Nr 1 din Valea lui Mihai, elevi de la școlile din Dragu și Hida, dar și copii din județele Maramureș și Cluj. Pe parcursul celor două zile, copiii au învățat din tainele oinei de la profesorii Petruș Alexandru din Cluj – Napoca, Moje Cristian din Maramureș, Komendy Giula din Valea lui Mihai și Dan Aluaș din Dragu. La finalul proiectului cei patru profesori au organizat un meci între participanți pentru a putea fi urmăriți și selecționați în echipa zo-nală a Zalăului cei mai buni copii. “Mi-a părut foarte rău că a trebuit să alegem doar 9 jucători din cei prezenți pentru că toți copiii s-au ri-dicat la înalțime chiar dacă la început unii dintre ei nu au știut nimic despre oină”, a continuat Aluaș. Cei nouă copii care vor forma echipa zonală a Zalău sunt: Darius Bâlc și Folorin Mărincean, ambii din Cluj-Napoca, Nicușor Ungur, Radu Ivan, Raul Firizan, toți din Maramureș, Cătălin Rus și Răzvan Funa din Hida și Samir Ciuciu și Bogdan Lazăr din Dragu.
Viitorii campioni la Oină, cum i-a catalogat directorul Școlii din Dragu vor participa la sfârșitul săptămânii la turneul final de la Sibiu. Toți participanții la inițiere și selecție au fost premiați din partea organizatorilor cu diplome.
