decembrie 5, 2025

Consiliul Local Zalău va hotări luna viitoare ce taxe și impozite cresc de la 1 ianuarie 2015

imagine-articol0_42804

Pe site-ul Primăriei Municipiului Zalău sa află în dezbatere un Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2015, a tarifelor și chi-riilor pentrru administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Zalău. Nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, începând din anul 2013 pot fi majorate cu 20 la sută. Direcția economică din Primăria Zalău a propus ca pentru anul 2015 impozitele și taxele locale să fie majorate cu 5 la sută față de nivelul stabilit în 2012.
 
Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu explică faptul că taxele și impozitele în municipiu nu au fost indexate de trei ani, iar nivelul majorării este sub nivelul ratei inflației din ultimii trei ani. Sunt anumite domenii în care taxele sau impozitele au rămas la același nivel, ca de pildă închirierea spațiilor, închirierea terenurilor pentru căi de acces ori terase, ori tarifele de învoire la pășunat. Și taxele de pornire a licitațiilor pentru utilizarea locurilor publice din piețele agroalimentere au rămas aceleași. Excepție de la majorare va face și impozitul pe clădiri datorat de persoane juridice. Asta pentru că, spune primarul, cota aplicată în prezent se apropie de nivelul maxim prevăzut de codul fiscal. În schimb, impozitul pe mijloacele de transport, în special pentru cele de tonaj mare, a crescut semnificativ. Pentru un mijloc de tranport cu masa de 29 de tone impozitul a crescut de la 1.622 de lei pe an la 2.406 lei pe an. Pentru unul cu masa de 38 de tone impozitul stop_coloana a crescut de la 2.307 lei la 3.135 de lei. Primarul explică această creștere prin faptul că mijloacele de transport de mare tonaj afectează în mare măsură postamentul străzilor, care necesită mai dese și mai ample reparații. În aceeași ordine de idei, se preconizează ca chiriile pentru unele chioșcuri de ziare să fie aduse la zi. Căpîlnașiu spune că aceste chioșcuri, care aparțin unei societăți comerciale, plătesc acum o chirie de 7 – 8 ori mai mică decât restul chioșcurilor.
 
Edilul Zalăului spune că prin aceste majorări Primăria mizează pe un plus de încasări la bugetul local de 1.000.000 de lei. El justi-fică această măsură prin necesarul unor “surse de finanțare pentru susținera cheltuielilor obligatorii la nivelul tuturor activităților finanțate de bugetul local, în special la capi-tolul investiții, proiecte/cofinanțări”. Se are în vedere acest fapt pentru că de la anul se va da drumul pro-iectelor derulate din fonduri europene în perioada 2014 – 2020.
 
Primarul Radu Căpîlnașiu precizează că “nimic nu-i bătut în cuie, proiectul va trece prin comisii, apoi va trebui să primească vot favorabil de la consilierii locali la ședința din luna decembrie.”