decembrie 5, 2025

AVE se vede nevoită să scumpească gunoiul

imagine-articol0_42801

SA Ave Sălaj Ecoserv Zalău, societatea care se ocupă de salubrizarea municipiului, a anunțat că majorează tarifele. Pentru persoanele fizice și pentru asociațiile de locatari, tariful se majorează de la 4,84 lei/persoană/lună la 5,25 de lei. În cazul persoanelor juridice, altele decât asociațiile de locatari, tariful crește de la 39,93 de lei/metru cub, la 43,31 de lei.
Potrivit lui Cristian Taloș, director executiv al SC Ave Sălaj, această majorare este impusă de creșterea cheltuielilor. “S-au scumpit combustibilul, piesele de schimb, anvelopele și aproape tot ce ține de parcul auto. Plus de asta, s-au extins străzile sau au apărut noi străzi în municipiu, ceea ce presupune creșterea numărului de kilometri pe care operăm. Prin această majorare a tarifelor nici nu reușim să acoperim rata inflației. Din februarie 2012, noi nu am mai umblat la prețuri. Personalul societății a crescut, am achiziționat autospeciale noi, așa că se justifică această majorare de tarife” a spus Taloș. stop_coloana
Directorul Ave precizează că municipiul Zalău și cele 30 de comune din Sălaj unde societatea se ocupă de transportul și depozitarea deșeurilor au cel mai mic preț de salubrizare. Și pentru a-și argumenta spusele Cristian Taloș vine cu câteva exemple. Societatea de salubrizare din Șimleu Silvaniei practică prețul de 7,3 lei plus TVA /persoană/lună. La Cluj Napoca prețul este de 6,45 de lei plus TVA/persoană/lună, iar la Oradea 8,15 lei plus TVA/persoană/lună. Tot în orașul de pe Criș, pentru persoanele juridice metrul cub de deșeu este taxat cu 79,10 lei.