decembrie 5, 2025

Un gospodar de pe strada Cascadei din Zalău a făcut cunoştinţă in propria curte cu un proiectil AG 7 neexplodat

imagine-articol0_42762

Un zălăuan de pe strada Cascadei care executa lucrări de amenajare a propriei curţi a dat la un moment peste un proiectil neexplodat AG 7. Localnicul a sunat la 112, iar în scurt timp o echipă de pirotehnişti şi-a făcut apariţia. “Ieri la ora 10.00, o echipă pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj a fost solicitată să intervină pentru a asana un element de muniţie nexplodată descoperită de un localnic în urma unor lucări de amenajare a propriei curţi, situată pe strada Cascadei din Zalău. Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat muniţia ca fiind un AG 7. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii”, ne-a informat purtătorul de cuvânt la Inspectoratului pentru Situaţii stop_coloana de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, locotenent Lucian Jacodi. Pe această cale, ISU Sălaj recomandă cetăţenilor ca la găsirea unor elemente de muniţie neeplodată să anunţe foarte repede cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul de urgenţă 112, fără a le atinge sau schimba poziţia acestora.