S-a dat drumul la arestări in randul parlamentarilor corupţi
Parlamentul a dat la foc continuu marţi undă verde reţinerii şi începerii urmăririri penale pentru mai mulţi dintre membri legislativului. Asta imediat după ce s-a votat şi împotriva legii amnistiei şi graţierii, care se presupune că se dorea adoptată pentru a acoperi din ilegalităţile comise de mulţi oameni politici sau oameni de afaceri acoperiţi politic. Alegerile prezidenţiale, de fapt victoria lui Klaus Iohannis, au răsturnat însă optica privind corupţia la nivel înalt. Deocamdată sunt însă puţini, dacă comparăm cu lista de 38 de parlamentari numai de la PSD, cu dosare în diferite stadii, făcută publică de Iohannis în campanie.
Parlamentul a început de marţi să dea undă verde arestărilor şi percheziţiilor pentru parlamentarii urmăriţi penal, la solicitările organelor de urmărire penală. După ce a respins proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă în cazul a trei deputaţi: Ion Diniţă, Ioan Adam şi Mircea Roşca (PNL). Colegii lor au votat ridicarea imunităţii parlamentare. De asemenea, Senatul a aprobata cererea de începere a urmăririi penale a foştilor miniştri social-democraţi Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, în vreme ce Akos Mora (PNL), declarat incompatibil de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, şi-a dat demisia, evitând, astfel, un vot pentru încetarea mandatului de senator. Votul a fost secret, cu bile. Doar parlamentarii PNL au votat la vedere.
Pentru deputaţii Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc, Parchetul a cerut Parlamentului încuviinţarea arestării în dosarul retrocedarilor ilegale. Cei doi, dar şi senatorul Ilie Sârbu, au intrat în atenţia DNA deoarece ar fi încercat să intervină într-un dosar de retrocedare a unui teren forestier de 30.000 de hectare în judeţul Suceava. Hrebenciuc a demisionat şi a fost arestat preventiv pentru constituire de grup infracţional, trafic de influenţă. Ioan Adam este propus spre arestare pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinte deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă,
Deputatul Partidului Conservator Ion Diniţă este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro, scrie mediafax.
Deputatul PNL Mircea Roşca este cercetat pentru trafic de influenţă, iar procurorii DNA au cerut arestarea acestuia.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat avizul Senatului privind urmărirea penală a senatorului Şerban Mihăilescu, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, suspectat de trafic de influenţă şi a senatorului PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, în dosarul Microsoft.
Deocamdată sunt doar cinci, însă în campania electorală Klaus Iohannis a prezentat o listă cu 38 de parlamentari PSD cu dosare, în diferite stadii de cercetare.
De menţionat este că aceste dosare au apărut în atenţia opiniei publice cu precădere în preajma anului electoral 2014. Campaniile electorale au avut un cuvânt de spus în accentuarea vizibilităţii lor în mediul public. stop_coloana
Parlamentarii sălăjeni explică cum stă treaba cu corupţia
Deputaţii sălăjenii din ambele tabere, putere şi opoziţie, ne-au explicat acest fenomen al corupţiei din rândul parlamentarilor.
Deputatul Iuliu Nosa a explicat că imunitatea parlamentară se referă doar la declaraţiile politice şi la faptul că nu pot fi arestaţi sau percheziţionaţi fără o încuviinţarea a Parlamentului, dar cercetarea începe şi parcurge drumul ei normal. “Nu intenţionez să fac o analiază de dosar, dar, de exemplu, dacă din nefericire fac un accident de circulaţie cu implicaţii mai puţin grave, nu e nevoie de încuviiţarea Parlamentului să fiu cercetat. Din cele trei cazuri unde s-a ridicat imunitatea parlamentară, în două a fost vorba despre încuviiţarea arestării şi într-un caz de arestare şi percheziţie”, ne-a declarat Iuliu Nosa.
Deputatul social-democrat a mai completat că aceste cazuri au intrat mai mult în atenţia opiniei publice datorită campaniei electorale şi că este un fenomen normal. “Nu mă preocupă zona dosarelor, dar ca simplu cetăţean nu cred că e anormal, având în vedere campania electorală şi perioada post campanie”. Întrebat dacă în acest fel se poate spune că se curăţă clasa politică de corupţie, Nosa a explicat şi de ce se ajunge la corupţie. “Eu personal îmi doresc să se cureţe. Eu nu sunt în situaţia de a avea firme. În momentul când ai o rsponsabilitate publică trebuie să-ţi asumi acest rol. Dacă ai şi o firmă şi o responsabilitate publică, nu poţi să le faci bine pe amândouă”, a opinat Iuliu Nosa.
Deputatul Lucian Bode ne-a declarat că noul PNL a rămas consecvent, votând aşa cum s-a angajat în faţa opiniei publice, la vedere, pentru respingerea legii amnistiei şi gratierii şi în favoarea tuturor solicitărilor parchetului în ce priveşte ridicarea imunităţii unor parlamentari.
“Posibil, frica şi faptul că au fost taxaţi grav la vot au făcut ca PSD-ul, după ce un an au dosit legea amnistiei şi graţierii, să nu se mai opună. Victoria din Parlament este victoria românilor! Aşadar, Parlamentul a început să meargă ceas”, a explicat Bode încuviiţarea arestărilor şi urmăririlor penale în Parlament şi respingerea legii amnistiei. Întrebat dacă se curăţă politicul de stigmatul corupţiei, răspunsul lui Bode este: “Ca o opinie personală, cred că întreaga clasă politică se află la un moment de răscruce. Cei care vor înţelege semnificaţia votului de duminică, vor supravieţui politic, iar cei care nu înţeleg că românii aşteaptă de la clasa politică altceva decât ceea ce a primit până acum vor fi debarcaţi, şi asta în orice moment. Toţi trebuie să înţeleagă faptul că întotdeauna după un seism (politic), replicile sunt mult mai periculoase şi mai puternice”, a întărit deputatul sălăjean.
