decembrie 5, 2025

A patra infrangere pentru voleibaliștii șimleuani

imagine-articol0_42723

Formația pregătită de Mircea Abraham, Phoenix Șimleu a întergistrat vineri seara la Craiova a patra înfrângere din acest sezon. Voleibaliștii șimleuani au cedat cu 0 – 3 în fața formație lui Dan Pascu, la capătul unui meci în care oltenii l-au dominat catego-ric, chiar dacă în primele două seturi gruparea de sub Măgura a încercat să țină aproape.
Startul partidei le-a aparținut elevilor lui Abraham care au intrat cu avantaj minin la primul timp tehnic de odihnă, 8 – 7. La reluare craiovenii au egalat rapid după care s-au distanțat la trei lungimi, la cea de-a doua pauză tehnică, 16 – 13. Atacurile voleibaliștilor din Craiova tintesc perfect “prada”, iar Mărieș și compania se impun în final cu 25 – 22. Craiova menține turată accelerația și în parțialul second, pe care îl obține la cinci puncte diferență, 25 – 20, după ce a condus la ambele pauze tehnice, 8 – 4 și 16 – 15. Actul al treilea a fost un coșmar pentru voleibeliștii șimleuani, pierzându-l parcă fără luptă la 13 puncte diferență, 25 – 12. stop_coloana
“În primele două seturi am evoluat bine însă am făcut câteva greșeli pe finalul seturilor și ne-a costat. Din păcate în setul trei am cazut din toate punctele de vedere și nu înțeleg ce s-a întâmplat. Asta e mergem mai departe. Sper să ne revenim în partidele viitoare”, ne-a declarat antrenorul șimleuanilor, Mircea Abraham.
După jocul de la Craiova, Phoenix Șimleu rămâne pe poziția a 13 cu doar patru puncte, în timp ce gruparea antrenată de Dan Pascu acumulează 14 puncte și egalează în clasament Volei Municipal Zalău. In etapa viitoare voleibaliștii din Șimleu vor avea din nou o misiune grea în compania celor de la Dinamo București, iar SCM U Craiova se va deplasa pe terenul celor de la CSM București.